Politică privind cercetarea și tehnologia

Uniunea Europeana numara in prezent 27 state membre si 496 milioane locuitori. In ciuda diferentelor dintre statele membre, la baza intregii constructii europene a stat vointa de a lucra impreuna, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea ca in unele domenii se pot obtine rezultate mult mai bune la nivel european decat la nivel national, ajungandu-se astfel la politici comune tuturor statelor membre, elaborate si adoptate de institutiile comunitare cu aplicabilitate pe intreg teritoriul Uniunii. Asfel de politici comune raspund si unui principiu fundamental al constructiei europene, acela al solidaritatii si coeziunii. Existenta politicilor comune confera unicitate Uniunii Europene, pentru ca demonstreaza acceptarea cedarii unei parti a suveranitatii statelor membre catre institutiile europene.

Activităţile de cercetare şi inovare au ca rezultat creşterea numărului de locuri de muncă, a prosperităţii şi a calităţii vieţii. Cercetarea şi dezvoltarea (C&D) contribuie la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă iar noile tehnologii ajută la abordarea unor provocări sociale precum sărăcia, sănătatea precară şi degradarea mediului. Fondatorii Uniunii Europene aveau dreptate să considere ca prosperitatea viitoare a Europei va depinde de capacitatea ei de a rămâne un lider mondial în domeniul tehnologic. Ştiau ce avantaje pot apărea prin reunirea cercetării europene sub o umbrelă comună. Astfel, în 1958, în paralel cu Comunitatea Economica Europeana, au înfiinţat Euratom - Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Scopul acestei comunităţi era de a facilita pentru statele membre ale Uniunii Europene exploatarea în comun, în scopuri paşnice, a energiei nucleare.

Art. 163 al Tratatului de la Maastricht a acordat un loc şi mai important cercetării

ştiinţifice şi tehnologice în construcţia europeană. În completarea acţiunilor întreprinse destatele membre, Tratatul de la Maastricht defineşte patru domenii ale politicii comunitare a cercetării:

- promovarea cooperării între întreprinderi, centre de cercetare şi universităţi europene;

- dezvoltarea cooperării cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale;

- difuzarea şi valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi tehnologice în interiorul pieţei comune;

- stimularea formării şi a mobilităţii cercetătorilor.

Cercetarea comună la nivelul Uniunii Europene a fost concepută pentru a completa programele naţionale de cercetare. Ea se concentrează asupra proiectelor care aduc laolaltă un număr de laboratoare din mai multe ţări europene. De asemenea, sprijină cercetarea fundamentală în domenii precum fuziunea termonucleară controlată (o sursă potenţial inepuizabilă de energie pentru secolul al XXI-lea). În plus, încurajează cercetarea şi dezvoltarea tehnologică în industrii-cheie, precum sectorul electronicii şi calculatoarelor, care se confruntă cu o concurenţă acerbă din afara Europei

Cercetarea ştiinţifică şi tehnologică este o condiţie importantă a competitivităţii interne şi externe. În acest domeniu, apărut relativ târziu ca o abordare comunitară, Uniunea Europeană avea un decalaj îngrijorător: faţă de un efort financiar de 2,1% din PIB al UE, SUA consacra 2,8% iar Japonia ajungea la 3,5% din PIB în anul 1991.

Pe baza Tratatului Euratom, în anii 60 a funcţionat un Centru Comun de Cercetări. În

conformitate cu Actul Unic European (1986), activitatea comunitară în acest domeniu a fost organizată pe baza a 7 programe-cadru cu durata de 5 ani:

- ESPRIT (tehnologia informaţiei);

- RACE (tehnologia comunicaţiilor);

- protecţia mediului;

- ştiinţele şi tehnologiile vieţii;

- biotehnologie;

- siguranţa şi securitatea nucleară;

- fuziunea termonucleară controlată.

Cel de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică acoperă perioada 2007-2013, cu un buget de peste 50 miliarde de euro. Acesta prevede patru programe specifice:

- Cooperare - se referă la cercetările comune în domeniul sănătăţii, alimentaţiei, agriculturii, pescuitului, biotehnologiei, tehnologiilor informaţiei şi comunicării, energiei, mediului (inclusiv schimbările climatice), transportului (inclusiv aeronautica), ştiinţelor socio-economice şi umane, spaţiului şi securităţii. De asemenea, vizează nanoştiinţele, nanotehnologiile, materialele şi noile tehnologii de producţie

- Idei - elementul-cheie a fost înfiinţarea Consiliului European al Cercetării, care finanţează ştiinţa de frontieră

- Oameni - se adresează resurselor umane şi include burse pentru tinerii cercetători, educaţia de-a lungul vieţii şi dezvoltarea carierei, stabilirea de parteneriate între sectorul cercetării şi mediul academic, decernarea de premii de excelenţă etc

- Capacităţi - finanţarea contribuie la modernizarea infrastructurii, sprijină cercetarea şi dezvoltarea la nivel de întreprinderi mici, dezvoltă cunoştinţele şi grupurile şiinţifice şi promovează cunoaşterea ştiinţifică, în general

Alte programe suplimentare vor promova idei, oameni şi abilităţile lor, prin intermediul cercetării aflate la graniţele dintre domeniile cunoaşterii ştiintifice, prin sprijinirea cercetătorilor în dezvoltarea carierei lor profesionale şi prin stimularea cooperării internaţionale.

Ar trebui ca politicile nationale sau activitatile de cercetare sa fie coordonate, respectiv sa se desfasoare, la nivelul Comunitatii, in scopul:

- eliminarii dublarii nejustificate a eforturilor in programele nationale; aceasta ar implica, in special, o mai buna interpretare a rezultatelor in randul intreprinderilor (mai ales in randul IMM-urilor), un raport bun costuri/beneficii si coordonarea intre programele nationale;

- imbunatatirii eficientei sau reducerea costurilor proiectelor nationale si comunitare prin impartirea sarcinilor sau, eventual, utilizarea in comun a resurselor;

- armonizarii treptate a procedurilor de formulare si implementare a politicii comunitare privind cercetarea;