Drepturile Elevului

“Scoala imprima dominatia sa particulara pe o parte din viata si cultura tanarului: ea isi asuma sarcina intalnirii cu genialul si il copleseste cu ambitia sa, vrand aceasta intalnire pentru toti” (Snyders, 1986). Or, este lucru stiut ca nu toti tinerii au sau pot suporta acelasi parcurs spiritual, ghidandu-se dupa modele valorice unice, invariabile. Intr-un fel, scoala are si rolul de a masifica preferintele si dorintele, de a alinia fiintele la aceleasi repere existentiale, ca si cum acestea ar fi singurele.

Elaborarea unui corpus de drepturi ale scolarului (similar drepturilor omului sau ale copilului la educatie) ar trebui sa stea in atentia educatorilor sau a responsabililor guvernamentali. Cu riscul de a starni zambete sau respingere din partea unora, iata cateva drepuri sugerate intr-o lucrare recenta, editata de Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei din cadrul Universitatii din Geneva.

1. Dreptul de a nu fi tot timpul atent

Interactiunea didactica se intemeiaza, de regula, pe doua fictiuni: mai intai, ca elevii sunt capabili, contrar adultilor, sa invete continuu, fara caderi sau timpi morti, iar in al doilea rand, ca este suficient a se face presiuni permanente asupra lor pentru ca succesul sa fie garantat. Dubla fictiune se plateste destul de scump: ea dezvolta, chiar la copiii cei mai sarguinciosi, strategii de fatada, comportamente simulate, ca au inteles tot, ca le place ceea ce invata etc. Dreptul de a nu fi in mod constant atenti nu este un simplu tribut platit leneviei sau dezinteresului, ci tine de subtectonica gandirii creatoare, divergente, a reveriei sau a absentei momentane de dinaintea concentrarii sau a conceperii unei idei.

Cursurile unei scoli superioare tehnice, cum este Politehnica, au un grad foarte inalt de dificultate. Studentul poate sa piarda foarte usor ritmul expunerii. Cu toate acestea, profesorii nu par interesati decat sa isi indeplineasca normele, sa “umple” cat mai mult cele 3 ore consecutive aferente unui curs. Nu mai exista un dialog cu studentul, o urmarire a reactiei acestuia. Uneori ma intreb care mai este rostul acestor oameni, deoarece este mult mai eficient sa studiem singuri materialele predate, in ritmul nostru. Consider ca profesorii Politehnicii, in marea lor majoritate, functioneaza ca niste roboti; foarte putini sunt cei care au o adevarata vocatie de profesori, sunt capabili si doritori sa ne impartaseasca din cunoasterea lor.

2. Dreptul la forul sau interior

Se stie ca scoala este un loc mai putin intim. Chiar daca functioneaza unele asigurari de protectie, ea este asemenea unei arene unde aproape totul trebuie stiut despre individ. Instituirea pedagogica si controlul educativ sunt mai putin negociate de elev; ele sunt apanajul dascalului. Pentru “binele” copilului, se intocmesc fise, se aplica chestionare, se interogheaza. Sfera private a copilului, cu gandurile si emotiile lui, este oarecum amenintata.

3. Dreptul de a invata numai ce are rost si sens

Se spune despre soldati ca acestia nu au nevoie sa inteleaga ceea ce fac, ci sa asculte ordinele date. Eficacitatea unei armate depinde de aceasta disciplina. A transfera acest principiu de actiune in scoala inseamna a comite o grava eroare. Desigur, nu toate sarcinile trebuie explicate elevilor, dar o minima aderare a copiilor la transpunea sau importanta practica a cunostintelor se cere a fi asigurata. Elevii devin din ce in ce mai pragmatici si invata mai mult ceea ce inteleg si cred ca le va trebui candva.

Revenind tot la profesorii si cursurile predate la Politehnica, de cele mai mutle ori din cursurile foarte incarcate nu se mai vede nici o finalitate. Din sutele de pagini studentul nu reuseste sa descopere scopul cursului respectiv, ce va putea realiza efectiv cu acele cunostinte. Iar profesorii nu sunt nici de data acesta dispusi sa ii dea un raspuns. Iata de ce se ajunge de multe ori la efortul de a retine o multime de informatii care, necorelate cu o finalitate, se vor pierde foarte usor.

4. Dreptul de a nu fi supusi si ascultatori sase-opt ore pe zi

Cu toate ca scoala nu este o cazarma, ea imprumuta unele trasaturi ale acesteia. Aici se instituie anumite reguli, iar actorii au niste roluri bine precizate. Mediul poate deveni ostil, intrucat, de multe ori, ordinea este mai mult de factura administrativa decat educativa. Asta nu inseamna sa fim in favoarea tuturor deviantelor, violentelor sau dezordinilor. Orice institutie are dreptul de a se prteja si de a sanctiona devierile. Scoala a ramas o masina de controlat si canalizat comportamentele, care violenteaza fiintele in numele “binelui” lor.

5. Dreptul de a te misca

In clasa, copiii sunt condamnati la imobilitate: nu au voie sa se ridice in picioare, sa se intoarca, sa merga de la o banca la alta etc fara permisiunea profesorului. Doar profesorii se pot misca in voie. Energiile acumulate in timpul orelor devin debordante in timpul scurtelor pauze. Ar fi mai nimerit daca aceste forte latente (de fapt, nevoi fiziologice elementare) ar fi mai putin incorsetate si eventual integrate proceselor de maxima incordare intelectuala.