Memoria

Memoria

Memoria este o capacitate psihica absolut necesara, fara de care viata ar fi practic imposibila. Este un proces de reflectare prin care se realizeaza legatura “ echilibrarea organismului cu mediu. Functia vitala a memoriei consta in orientarea si adaptarea individului la cerintele mediului inconjurator. Vechii eleni acordau memoriei o deosebita pretuire. Ei o prenumeau pe Mnemosyne, zeita tinerii de minte. De aici are originea cuvantul memorie.

Toate fiintele vii, chiar si animalele absolut inferioare, au o memorie.

Psihologia genetica arata ca memoria este legata de maturizarea sistemului nervos, ea nefunctionand ca un mecanism autonom. Memoria este legata de intregul psihism, atat de perceptii cat si de afectivitate. Memoria restituie ceea ce a fixat, adica ceea ce a fost perceput ca esential. Dimpotriva, uitam cu usurinta ceea ce ne este indiferent, prea putin semnificativ.

Trairile nu dispar fara a lasa nici o urma in creier. Memoria este procesul psihic de intiparire, stocare (depozitare) si reactualizare a informatiilor. Memoria este procesul de fixare, conservare, recunoastere si evocare a informatiilor, a experientelor cognitive, afective si volitive. Procesele de intiparire, pastrare, recunoastere si reproducere a experientei cognitive, afective si voluntare a omului sunt denumite prin termenul general de memorie.

Memoria presupune o anumita desfasurare in timp, o multitudine de etape, faze, procese, din a caror succesiune se incheaga continuitatea ei. Astfel este necesar ca mai intai sa aiba loc intiparirea materialului, urmaeza apoi procesul pastrarii sau conservarii informatiilor achizitionate, in sfarsit, intra in functiune procesul utilizarii lor adecvate.

De multe ori oamenii plang, ca dupa opinia lor numai memoria e vinovata, ca ei nu si-a mai recunoscut un vechi prieten, nu mai stie ce intentionese sa cumpere, au ascuns lucruri atat de bine incat nu le mai poate gasi in ciuda unor eforturi deosebite, sau cineva descopera pe strada, ca a uitat unde dorea sa mearga. Toti acestia sunt incredintati ca numai memoria lor slabita poate fi vinovatul. Dar nu e asa. In realitate, ceea ce a fost temeinic memorat ramane pentru totdeauna in memorie. Este intr-adevar nedrept sa pretindem a inregistra si pastra in memorie ceea ce cunoastem insuficient sau gresit, ceea ce am perceput incomplet, lucrurile carora nu le-am acordat o suficienta atentie.