Modernizare socială și calitatea vieții

I.INTRODUCERE

Conceptul de calitate a vietii este relativ nou in vocabularul stiintelor socio-umane,el dobandindu-si cetatenia abia in a doua jumatate a secolului XX,cand a patruns deja adanc nu numai in terminologia,dar si in tematica majora a numitelor discipline.Cel care a asezat termenul de calitate a vietii in focarul unor preocupari teoretice si sistematice,legate totodata de cercetarea viitorului societatii omenesti , a fost omul de stiinta francez Bertrand de Jouvenel,in 1958.Acest autor avea urmatoarele idei de baza : calitatea vietii priveste modul de ,,amenajare a existentei umane” iar cresterea economica poate si trebuie sa duca la amenitate-caracterul agreabil,atractiv al conditiilor de existenta.

Un prim domeniu special in care s-a pus problema calitatii vietii l-a constituit cel legat de degradarea mediului ambiant , de poluarea tehnologica a acestuia , ca rezultat al revolutiei tehnico-stiintifice si al cresterii economice intemeiate pe aceasta.

II.PROBLEMA POLUARII SI DEPOLUARII MEDIULUI AMBIANT

Poluarea mediului a inceput sa capete semne alarmante si vizibile in timpul primelor decenii de dupa cel de al doilea razboi mondial,avand la origine mai multe fenomene cum ar fi: “smog-ul„ –amestecul de ceata si fum,care a facut irespirabil aerul unor mari aglomerari industrial-urbane; dejectiile industriale , care au infectat importante cursuri de apa (vietuitoarele pierind din ele); ploile acide,ce au atacat si distrus padurile iar ca urmare a transformarii impuse de cresterea industriala , o seama de specii de plante si animale au inceput sa dispara.Astfel , s-a pus problema : la ce este buna cresterea economica , la ce serveste belsugul de bunuri de consum si intreaga industrie a distractiilor ,daca aerul numai poate fi respirat , daca apa nu mai poate fi bauta , daca poluarea mediului se rasfrange asupra societatii si submineaza sanatatea , scurteaza viata oamenilor ?

Odata cu dezvolatrea tehnologica fara precedent a crescut enorm si puterea omului de a transforma , de a-si “supune„ natura si a fost lansata o provocare la care raspunsul l-a dat constituirea si consolidarea constiintei ecologice.In opozitie cu evolutionismul secolului al XIX-lea,care alimenta convingerea omnipotentei omului (a societatii) in raport cu natura , s-a infiripat treptat noua convingere ca natura trebuie protejata si conservata,ca ea nu poate fi tratata ca un inamic ce trebuie ,,supus” , ci mai curand ca un partener care se cuvine respectat,deoarece trebuie pastrat echilibrul dintre societate si natura.

Istoria planetei noastre a cunoscut mai multe ere de glaciatiuni , in care regiuni intinse au devenit-nu din cauza unor actiuni omenesti-improprii pentru viata umana si a majoritatii vietuitoarelor.Eruptiile vulcanice si cutremurele periodice au distrus si mai pot distruge asezarile omenesti , fara ca omul sa le fi provocat in vreun fel si fara ca omul sa poata face ceva impotriva lor. Este sigur insa , ca echilibrul dintre natura si societate este amenintat si de actiunea umana, cu precadere in societatile moderne, modificand mediul natural ambiant.

Societatile agrare, traditionale au transformat si ele , in felul lor , natura : pentru a se putea practica agricultura au fost defrisate paduri , s-au secat mlastini , s-a schimbat, intr-o masura , chiar clima unor intinse regiuni. Practicarea pe scara larga a agriculturii extensive a redus substantial , in tarile civilizate , suprafata impadurita , a ingradit mult arealul de existenta al faunei “salbatice” , a sporit in schimb numarul si varietatea animalelor domestice. In cadrul acestor societati , agrare traditionale , pentru majoritatea populatiei problema vitala era asigurarea hranei zilnice . Aceste societati nu s-au eliberat niciodata de spectrul foametei cronice si nici de amenintarea epidemiilor care le-au decimat periodic. Conditiile igienico-sanitare , conditiile de locuit de la sate erau mizere analfabetismul caracteriza totdeauna majoritatea populatiei ; durata medie a vietii nu depasea 30 de ani.In asemenea conditii , in ciuda ,, apropierii de natura” a taranului traditional , calitatea vietii nu putea fi decat precara .