Drept civil

Cursul 1

Patrimoniul

Introducere

În Codul Civil din 1864, deși sunt mai multe texte care folosesc această noțiune, ea nu e definită ca atare. Totuși, mai întâi pe marginea C.civ. francez, iar apoi și pe marginea C.civ. al nostru, s-au construit 3 teorii:

A. Teoria personalistă a patrimoniului:

Intrucât patrimoniul este expresia juridică a personalității și expresia puterii juridice cu care persoana este investită, rezultă că:

- numai persoanele pot avea un patrimoniu

- orice persoană are un patrimoniu

- o persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu

Prin urmare, există o legătură indisolubilă între persoană și patrimoniu. Din această legătură decurg unitatea, unicitatea și indivizibilitatea patrimoniului.

LEGATURA PERSOANA-PATRIMONIU => UNITATEA PATRIMONIULUI

Indivizibilitatea a făcut ca, în situații de criză, când creditorii nu își puteau satisface creanțele împotriva debitorilor, puteau, prin gaj general (garantia comuna a creditorilor), să urmărească întreg patrimoniul debitorului. S-a pus problema multiplicării patrimoniilor, astfel încât debitorul să poată fi urmărit numai de creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu o anumită activitate.

1 persoana - 1 patrimoniu => indivizibilitatea si unitatea patrimoniului

B. Teoria afectațiunii patrimoniului:

S-a spus că o persoană poate să afecteze o parte din bunurile sale realizării unui anumit scop și, în jurul acestui scop, se putea crea un patrimoniu distinct, astfel fiind creata teoria patrimoniului de afectațiune. Aceasta a fost elaborată de juriști germani, care au plecat de la sintagma „patrimoniu de afectațiune”.

Unitatea patrimoniului nu mai este legata de persoana titularului sau, ci de scopul caruia ii este afectat patrimoniul.

SCOPUL CARUIA II ESTE AFECTAT PATRIMONIUL => UNITATEA PATRIMONIULUI

1 scop - 1 patrimoniu => indivizibilitatea si unitatea patrimoniului

=> multiplicarea patrimoniului

C. Teoria modernă a patrimoniului:

Compatibilitatea dintre primele doua teorii a devenit posibila pe masura ce subiectele colective de drept au fost recunoscute (in dreptul public si privat). Ca persoana fizica, persoana juridica este titulara a unui patrimoniu propriu.

S-a observat, astfel, că multiplicarea patrimoniului poate fi înlocuită pe 2 căi:

- Fiecare persoană fizica se poate asocia, pentru a crea persoane juridice, cu sau fără scop lucrativ. Nu a mai fost necesar sa se multiplice patrimoniul unei persoane fizice prin intermediul ideii de afectatiune, cat timp persoana fizica se poate asocia pentru a intemeia o persoana morala cu un patrimoniu distinct.

Ulterior, s-a recunoscut posibilitatea constituirii unei societăți cu un singur asociat.

- Chiar dacă nu se creează o nouă persoană juridică, este posibilă afectarea unei mase de bunuri pentru realizarea unui anumit scop, dacă se acceptă ideea de divizare a patrimoniului. Astfel, s-a născut teoria modernă a patrimoniului, care păstrează din teoria personalistă ideile fundamentale, dar, spre deosebire de aceasta, adaugă ideea divizibilității patrimoniului.

Ca urmare, ideea de afectatiune a incetat sa mai sublinieze legatura patrimoniu- persoana, devenind temeiul recunoasterii divizibilitatii patrimoniului in mai multe mase de bunuri cu regimuri juridice diferite.

Patrimoniul ramane legat de persoana, legatura ce explica unitatea sa, aceasta neexcluzand insa ideea de afectare a sa.

1 persoana - 1 patrimoniu => unitatea patrimoniului

=> divizibilitatea patrimoniului

Codul civil în vigoare consacră teoria modernă și o reformează, adică recunoaste divizibilitatea patrimoniului, iar în unele situații creează o autonomie mai mare a unor anumite mase patrimoniale.

Notiunea juridica de patrimoniu

Distingem trei idei în structura logică a noțiunii de patrimoniu:

1. patrimoniul este compus din drepturi si obligatii cu valoare economica

2. patrimoniul este o universalitate juridica

3. patrimoniul este un atribut al personalitatii

1. Patrimoniul este compus din drepturi si obligatii cu valoare economică

A. Criteriul patrimonialitatii

Acest criteriu este expres prevazut de art. 31 alin. (1) C. civ.

Drepturile subiective civile se impart in drepturi patrimoniale si drepturi nepatrimoniale. Patrimoniul cuprinde drepturile și datoriile patrimoniale = cele care se pot evalua în bani, au valoare pecuniară.

Excludem, deci, drepturile nepatrimoniale. Cu toate acestea, faptele ilicite prin care se cauzeaza un prejudiciu ca urmare a vatamarii unui drept personal nepatrimonial genereaza un raport de raspundere civila delictuala, iar dreptul de a cere repararea materiala a prejudiciului este patrimonial.

Valoarea pecuniara a drepturilor si datoriilor care compun patrimoniul nu presupune ca toate acestea au ca obiect sume de bani,ci doar ca el este evaluabil bani. ! NU este relevanta identitatea materiala a bunurilor la care se refera drepturile si datoriile, ci numai valoarea lor baneasca.

B. Fungibilitatea lato sensu a elementelor patrimoniale.

Drepturile si datoriile sunt fungibile. Fungibilitatea are alt sens decât cel din clasificarea bunurilor (= bunuri care pot fi înlocuite unele cu altele, în materialitatea lor). Când ne referim la elementele patrimoniale fungibile, avem în vedere nu materia, nu substanța, ci avem în vedere valoarea economică, deoarece valorile economice se pot înlocui unele cu altele. Asa se justifica teoria daunelor-interese si subrogatia reala

C. Patrimoniul in sens economic

Criteriul patrimonialității dă valoarea economică, astfel distingem:

- Patrimoniul în sens economic: nu cuprinde și datoriile, nu se referă la drepturi, ci la averea destinata, în principal, satisfacerii nevoilor de consum și, în subsidiar, investițiilor.

- Patrimoniul în sens juridic: drepturi si datorii cu valoare pecuniara.

In sens juridic patrimoniul subzista chiar daca e compus numai din datorii sau daca valoarea datoriilor este mai mare decat a drepturilor. Patrimoniul in sens economic nu cuprinde si bunurile viitoare, in vreme ce patrimoniul in sens juridic include si drepturile si datoriile viitoare cu continut economic.