Drept

1.1. Introducere

Istoria fascinantă a unui petic de pământ de câteva hectare, hărăzit de mama natură cu mai puține daruri decât nenumărate alte locuri, care a devenit caput mundi, capitala lumii pentru mai multe secole ale Antichității, și a lăsat patrimoniului universal un tezaur de instituții juridice care constituie fundamentul legislațiilor moderne, continuă să ne impresioneze și astăzi prin măreția și splendoarea sa de neegalat.

O incursiune în vremurile îndepărtate ale peninsulei italice nu este nici ușoară și nici lipsită de riscuri, de aceea vom recurge la legendă, care știe să stabilească originea tuturor lucrurilor, cum s-a exprimat deosebit de plastic Theodor Mommsen, în monumentala sa Istorie Romană, în patru volume, publicată între anii 1854-1885, neegalată nici ea până astăzi .

1.2. Obiectivele și competențele unității de învățare

Obiectivele unității de învățare:

- Prezentarea elementelor de istorie juridică a Romei;

- Prezentarea teoriilor referitoare la apariția și dezvoltarea dreptului roman;

- Identificarea etapelor evoluției dreptului roman;

- Explicarea evoluției dreptului roman în raport cu istoria socială și politică a Romei

- Prezentarea structurii sociale și organizării politice în fiecare etapă a istoriei Romei

- Introducerea studenților în studiul evoluției magistraturilor romane;

- Identificarea atribuțiilor specifice magistraților romani.

Competențele unității de învățare:

- Însușirea unor cunoștințe referitoare la rolul și locul dreptului roman în procesul apariției și evoluției lui istorice.

- Familiarizarea cursanților cu modul de organizare a statului roman în timpul regalității, republicii și imperiului;

- Dezvoltarea capacității studenților de a delimita atribuțiile specifice fiecărui magistrat judiciar prezentat.

- Cunoașterea terminologiei juridice romane;

- Întelegerea sensurilor proprii fiecărei categorii și fiecărui concept juridic;

- Interpretarea corectă a textelor juridice romane;

- Surprinderea relațiilor dintre categoriile și conceptele juridice;

- Perfecționarea discursului juridic;

- Însusirea artei de a raționa în drept;

- Cultivarea spiritului de dreptate și justiție;

- Dezvoltarea conștiinței juridice și a conștiinței civice.

Timpul alocat unității: 2 ore

1.3. Conținutul unității de învățare

1.3.1. Întemeierea Cetății

Totul a început după căderea Troiei, când Enea, unul din puținii supraviețuitori, a plecat în lume la întâmplare, poposind în cele din urmă în Lațium, unde se căsătorește cu Lavinia, fiica regelui Latinus. Nu i-a fost prea greu să o cucerească, fiind, după cum bine se știe, fiul zeiței Venus-Afrodita. Va întemeia un oraș pe care îl va boteza Lavinium, iar fiul lor, Ascaniu, va întemeia la rândul său orașul Alba Longa, care va deveni capitala ținutului .

După aproximativ 200 de ani de la sosirea lui Enea, pe tronul acestui ultim oraș se aflau doi frați, Numitor și Amulius, descendenți ai eroului, care s-au certat la cuțite pentru domnie, așa că Amulius l-a alungat pe fratele său și i-a ucis copiii, lăsând-o în viață doar pe Rea Silva, pe care a silit-o să devină preoteasă a zeiței Vesta, pentru a nu-i periclita tronul cu vreun plod. Greșeală fatală, după cum vom vedea, căci fata, frumoasă și dornică de viață, se împăca greu cu canoanele călugăriei. Într-o zi, pe când Rea dormea pe malul râului, a trecut zeul Marte care, de cum a văzut-o, s-a îndrăgostit de ea și a lăsat-o însărcinată fără ca fata să știe.

Cînd Amulius a aflat, a făcut a doua greșeală, cruțându-i și de această dată viața, dar a urmărit-o până când a născut nu unul, ci doi gemeni. I-a pus pe o plută și i-a aruncat în fluviu, fiind convins că se vor îneca în mare. Dar minuscula plată, mânată de un vânt salvator, s-a împotmolit în nisip, sub un smochin sacru, unde au fost găsiți de o lupoaică grijulie, care le-a dat să sugă, salvându-le viața. În felul acesta, Lupoaica a devenit simbolul viitoarei cetăți eterne, întemeiate de cei doi gemeni, spre care vor duce toate drumurile lumii. Bârfele spun că Lupoaica era nu un animal, ci o poreclă a unei femei adevărate, Acca Larentia, care-i punea coarne soțului său, un biet și pașnic cioban.

Când s-au făcut mari și au aflat povestea tragică a familiei lor, cei doi frați s-au dus la Alba Longa și l-au ucis pe Amulius, repunându-l în drepturi pe Numitor. Nu se știe de ce n-au rămas acolo, căci bătrânul le-ar fi lăsat lor tronul. Destinul i-a chemat însă în acel loc magic unde s-a împotmolit pluta, printre coline care străjuiesc Tibrul înainte de vărsarea acestuia în mare, nerăbdători să întemeieze o cetate deosebită, cum nu s-a văzut alta prin acele locuri. Înainte de a trage prima brazdă, frații s-au certat pentru numele pe care îl va purta cetatea lor și, cum n-au ajuns la nicio înțelegere, au hotărât ca numele să-l dea cel care va vedea mai multe păsări.

Pariul a fost câștigat de Romulus care, urcat pe Palatin, a văzut douăsprezece, față de Remus, de pe Aventin, care a văzut șapte, astfel că cetatea se va numi Roma. Au înjugat un bou și o junincă de culoare albă și au tras prima brazdă, după care au construit un zid, jurând să-l ucidă pe cel care va încerca să treacă peste el. Cum Remus a dărâmat o bucată din zid, Romulus l-a ucis fără milă cu o lovitură de sapă. Astfel, în acel an, 753 înainte de Hristos (după alții 754), la data de 21 aprilie, a luat naștere orașul care va marca istoria lumii, impunând, cu acea dată, numerotarea anilor ab urbe condita. Cei doi boi trăgând prima brazdă de pământ, în timp ce douăsprezece păsări zboară deasupra lor, vor deveni și ei nemuritori, pe blazonul orașului etern.

În mod cert, orice legendă conține și un sâmbure de adevăr, așa că ne vom întoarce în timp pentru a stabili cum a apărut numele romanilor. Mommsen afirmă că numele originar al acestui popor predestinat a fost nu romani, ci ramni (Ramnes), datorită unei mutații consonantice frecvente în latina veche, ca și în limbile primitive, și, cu toate că nu se poate stabili cu certitudine etimologia lui, este posibil să însemne oamenii pădurii sau ai desișurilor .

Cea mai veche comunitate romană s-a format prin contopirea a trei triburi care este posibil să fi avut cândva, o structură independentă: ramni (Ramnes), titiii (Titienses) și lucerii (Luceres). Această diviziune tripartită este atestată în materia dreptului constituțional, unde pentru cuvintele a împărți și parte s-au folosit termenii tribuere (a împărți în trei) și tribus (o treime).