Drept Administrativ

1. Noţiuini generale privind conducerea socială.

Conducerea apare odată cu societatea umană, reieşind din necesitatea de a conveţui. Desigur nu se poate compara conducerea din perioada timpurie a dezvoltării omenirii cu cea actuală, dar analizînd din punct de vedere a scopului şi obiectivului conducerii se poate concluziona, că noţiunile respective sunt practic identice, de asemenea reieşind şi din esenţă cuvintelor „conducere” şi „ administraţi” care înseamnă a organiza, dirija viaţa socială spre binele şim în intereul poporului.

Traiul în comun a indivizilor a generat apariţia conducerii sociale drept condiţie de supraveţuire (formularea metaforică a lui K. Marx ). Fondatorii comunismului ştiinţific afirmau, că odată cu dispariâia claselor dominante va dispărea statul, deoarece Statul era privit ca o masină aflată în măna claselor dominante.

Astăzi s-a dovedit că teoria această a fost eronată dat fiind faptul, că Statul nu se crează ca necesitate exterioară a societăţii (Hegel) ci este un scop al societăţii civile, statul este ca un subiect strict necesar faţă de care indivizii au drepturi şi obligaţiuni, iar statul la răndul său garantează anumite drepturi.

Societate civilă împuterniceşte anumite persoane cu dreptul de a conduce societatea, astfel creăndu-se un grup de persoane care dirijiază societatea. Prin urmare statul anjagează aceste persoane în funcţii pentru a acţiona din numele statului în interesele şi beneficiul populaţiei.

De calitatea guvernării, administraţiei este direct legată longevitatea statului (ex. – dispariâia statelor, popoarelor).

Sociatatea omenească organizată în stat suveran are interesul , dar şi calitatea ca între persoanele fizice şi juridice să domnească ordinea, înlturînd dezordinea, să păzească hotarele ţării şi securitatea statului, să asigure o instruire a populaţiei, circulaţia cetăţenilor, organizarea veniturilor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor funcţionării organelor sale. Pentru realizarea acestor sarcini, statul înfiinşează servicii publice – de menţinere a ordinii, de educaţie, finanţe publice, etc. Toate aceste servicii publice organizate într-un sistem de organe, alcătuiesc administraţia publică – conducerea statală. Raporturile sociale dintre organele administraţiei publice, precum şi dintre acestea şi particulari (persoane fizice şi juridice) sunt reglememntate de normele dreptului administrativ şi devin raporturi juridice de drept administrativ.

2) Noţiunea administraţiei publice şi sensurile noţiunii;

Administraţia publică – sens larg. Separarea puterilor – ca un factor principal în administrarea treburilor publice : legislativă; judecătorească şi executivă.

Administraţia publică în sens restrăns – autorităţile puterii executive.

Administraţia publică locală – parrte componentă a administrării publice generale.

Termenul administraţie publică este recent introdus în limbajul nostru, respectiv în legislaţia RM. Anterior se utiliza termenul „administraţie de stat”- sistem de autorităţi statale prin care se realizează puterea executivă.

Delimitarea acestor termeni trebuie făcută nu din punct de vedere lingvistic dar din punct de vedere a esenţei noţiunilor. „AP” are drept obiectiv de bază satisfacerea interesesului public care constă din interesul general statal şi cel particular al fiecărui cetăţean (ridicarea bunăstării populaţiei), pe cînd „Administraţia de stat” în concepţia socialistă, a vut doar scop menţinerea puterii de stat şi asigurarea continuităţii exercitării funcţiilor statului. Acest termen se utilizează şi astăzi şi se atribuie administrării publice centrale.