Managementul Riscurilor

Tema I. Introducere în teoria riscurilor

1. Analiza definiţiilor noţiunii de risc.

2. Funcţiile riscului.

3. Factorii de influenţă asupra riscului antreprenorial.

1. Analiza definiţiilor noţiunii de risc

O problemă primordială în perioada de tranziţie devine formarea economiei de piaţă cu multiplele forme de proprietate, în care statul îşi pierde funcţiile administrativ de comandă din sfera economică. Pentru o bună funcţionare a acesteia este necesară crearea unui sistem de activităţi antreprenoriale, în care subiectul principal devine antreprenorul.

Antreprenor – persoană care activează în interesul întreprinderii, organizaţiei, al său personal, asumându-şi un anumit risc, presupunând elaborarea noilor idei şi implementarea operativă a celor mai importante, cu scopul obţinerii profitului.

În acelaşi timp, antreprenorul nu este o formă de ocupaţie, dar un tip de gândire provenit de la natură.

A fi antreprenor, consideră I. Schumpeter, înseamnă a nu face ceea ce fac alţii: “Trebuie să dispui de o fantezie specifică, de darul de a prevedea … Trebuie să fii capabil de a găsi noul şi să te foloseşti de posibilităţile lui. Trebuie să poţi risca, să înfrunţi sentimentul fricii şi să activezi indiferent de procesele ce decurg”. Economiştii K. Makkonell şi Briu evidenţiază următoarele funcţii ale antreprenorului:

• manifestarea iniţiativei în combinarea resurselor pentru producerea de mărfuri şi servicii;

• primirea deciziilor neordinare în procesul de conducere;

• introducerea inovaţiei;

• responsabilitatea şi riscul economic.

Analiza acestor funcţii arată că antreprenorul – este persoana ce riscă, întrucât manifestarea iniţiativei, primirea deciziilor, introducerea inovaţiei cere responsabilitate, iar ca urmare, şi risc în activitatea dată.

Una dintre problemele cele mai des discutate şi disputate în lumea contemporană este şi rămâne a fi cea a riscului şi în special a celui din zona economico-socială.

Dar când a apărut riscul şi care evenimente au generat conştientizarea acestuia?

Primele manifestări ale riscului au apărut concomitent cu apariţia vieţii pe pământ. Atunci când strămoşii noştri au atacat un animal, ei şi-au asumat un risc ce era legat de viaţa lor, adică posibilitatea de a fi ucis de animal în cazul în care omul nu o va face primul.

O astfel de judecată l-a făcut pe marele Solomon (640-558 î.e.n.), unul din cei şapte înţelepţi ai Greciei Antice, să scrie: „Orice acţiune, orice întreprindere îşi are riscul ei şi nimeni nu ştie unde va ajunge atunci când începe ceva....”.

Tot aproape din totdeauna s-a arătat că riscul este ceva firesc vieţii, însoţitorul permanent al oricărui act uman.

“ Dacă nu se expune la primejdii, omul nu vede fericirea, dacă însă riscă şi dacă trăieşte, o vede” (Mahabharata 1, 5613)