Metodă pe comenzi - contabilitate managerială

CAPITOLUL 1. METODA PE COMENZI – ASPECTE TEORETICE

Modelul calculaţiei costurilor trebuie să determine cheltuielile de producţie pe feluri în raport de natura lor, pe locuri de costuri care le-au ocazionat, iar prin repartizarea acestora de pe locuri pe obiecte de calculaţie, să stabilească costul pe purtătorii finali de costuri - produse, lucrări şi servicii.

Având în vedere specificul societăţii purtătorul de cost poate fi produsul finit (mixtură asfaltică, emulsie bituminoasă, sorturi) exprimat prin unităţi de măsură naturale respectiv tonă sau poate fi lucrarea executată exprimată prin unităţi convenţionale (ora manoperă, ora utilaj, metri pătraţi).

În cazul centrelor de profit producătoare de mixturi asfaltice, emulsii bituminoase şi sorturi, se poate aplica calculaţia globală deoarece se obţine un singur produs fără semifabricate şi fără producţie neterminată la sfârşitul perioadei. Toate cheltuielile de producţie au un caracter direct, dar pentru a cunoaşte structura costului pe componentele sale, cheltuielile vor fi urmărite separat cele directe de cele indirecte.

Pentru lucrările de construcţii şi prestaţiile executate de societate metoda analitică de calculaţie a costurilor considerată potrivită este metoda pe comenzi.

Metoda de calculaţie pe comenzi are la bază conceptul costurilor totale care presupune desfăşurarea lucrărilor de calculaţie potrivit etapelor metodelor absorbante (inclusiv etapa determinării cantitative şi valorice a producţiei în curs de execuţie).

Purtătorul de costuri în antecalculaţie este produsul sau lucrarea executată iar cel utilizat pentru urmărirea costurilor de producţie este comanda.

Pentru fiecare produs sau lucrare se lansează o comandă distinctă. Fiecare comandă primeşte un simbol cifric din registrul de comenzi care se înscrie în toate documentele justificative (bonuri de consum, fişe limită de consum, bonuri de predare produse etc.). Această codificare asigură colectarea şi înregistrarea corectă a cheltuielilor privind produsele obţinute pe comenzi.

În cazul unei lucrări (unui proiect) numărul comenzii este identic cu numărul contractului adjudecat prin participarea la licitaţie .

Obiectul calculaţiei costurilor în contabilitate îl constituie comanda în raport de care se colectează cheltuielile directe şi se repartizează cheltuielile indirecte de producţie prin procedeele convenţionale cunoscute.

În derularea etapelor de lucru, în cadrul acestei metode de calculaţie a costurilor un rol deosebit îl ocupă comanda de fabricaţie, însă nu trebuie confundat purtătorul de cheltuială cu comanda.

În toate cazurile purtătorul de cheltuială este reprezentat de producţia care se fabrică în cadrul unei unităţi productive şi nu de comanda de fabricaţie.

Comanda de fabricaţie ajută la delimitarea cheltuielilor, constituind doar un preţios instrument de lucru în funcţie de care se organizează şi delimitează cheltuielile pe purtători de cheltuieli.

Pentru obţinerea unui produs, sau lucrare sunt realizate activităţi care generează consumuri de factori de producţie, dintre care unele consumuri sunt direct, altele indirect legate de executarea produsului sau a lucrării. Toate acestea formează costul produselor sau lucrărilor respective.

La sfârşitul executării fiecărei comenzi se vor determina, din conturile specifice, veniturile şi cheltuielile efectuate, colectarea efectuându-se pe fiecare comandă în parte şi pe articole de calculaţie, folosindu-se pentru determinarea cheltuielilor indirecte chei de repartizare care să aibă în vedere volumul producţiei realizate.

Costul unitar în cazul produselor se calculează la terminarea perioadei de gestiune sau a comenzii, prin împărţirea totalului cheltuielilor aferente producţiei sau comenzii la cantitatea de produse finite rezultate. În cazul lucrărilor executate comanda va colecta costul acestora.

Modelul sintetic privind calculaţia costului este redat de relaţiile:

• în ipoteza unei lucrări executate:

cu = Cdc + Cic

• în ipoteza unei cantităţi de produse comandate:

Cdc + Cic

cu =

Qc

în care:

cu - reprezintă costul unitar;

Cdc - reprezintă costurile directe ale comenzii;

Cic - reprezintă costurile indirecte ale comenzii;

Qc - reprezintă cantitatea produselor obţinute.

Organizarea calculaţiei după metoda pe comenzi presupune după lansarea comenzii deschiderea în cadrul contului Cheltuielile activitaţii de bază a analiticelor pe comenzi (fişe de colectare) în care se colectează pe articole de calculaţie, în cursul lunii, costurile directe şi la sfârşitul lunii costurile indirecte repartizate pe comandă din conturile Cheltuieli indirecte de producţie, respectiv Cheltuieli generale de administraţie, pe baza unor chei de repartizare.