Politica monetară în zona euro

Nasterea monedei Europene

Peste 300 de milioane europeni din 12 tari au consemnat, la 1 ianuarie 2002 o pagina de istorie, o data cu intrarea in circulatie a noii monede unice, EURO, simbol al unitatii continentului.

Nasterea monedei europene este in mod cert evenimentul financiar mondial cel mai important al ultimelor decenii. Ea este o etapa importanta a constructiei europene, care se inscrie intr-un proces inceput de peste 40 de ani, o data cu crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), in 1951 si semnarea Tratatului de la Roma din 1957. Primele proiecte de unificare economica si monetara au vazut lumina zilei acum aproape 30 de ani; prin urmare ideea este departe de a fi noua. EURO-ul este o evulotie si nu o revolutie. El incoroneaza o lunga pregatire a economiilor europene, cu crearea unei piete comune (in anii 60). Liberalizarea miscarii de capital (1990), realizarea pietei unice in 1993 si, dupa semnarea Tratatului de la Maastricht, convergenta economiilor inspre cele mai bune performante in materie de inflatie, rata dobinzii si a deficitului.

Introducerea monedei EURO la inceputul anului 2002 a desavirsit trecerea la integrarea europeana economica si monetara. Moneda unica – EURO – exista inca din 1999 in spaţiul european. Din acel an, responsabilitatea pentru politica monetara nu se mai afla la bancile de emisiune nationale ci la sistemul EURO. Dupa 4 ani de experienta cu moneda EURo se remarca faptul ca multe temeri care au fost manifestate anterior introducerii monedei EURO, nu s-au adeverit.

Introducerea monedei unice in 12 tari (Germania, Belgia, Finlanda, Franta, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia si Spania) ale UE, care reprezintă azi spaţiul EURO, se poate considera in general ca fiind un succes.

Istoricul monedei

a. Denumire

Dacă pînă acum cîţiva ani, numele generic pentru moneda europeană era ECU-ul (European Currency Unit), în ultimul timp (şi realitatea ne demonstrează acest lucru), numele care s-a impus atît pe piaţă, cît şi în conştiinţa oamenilor este cel de euro. Ecu-ul nu a constituit niciodată reprezentarea unei monede propriu-zise, ci era doar o unitate de măsură monetară, un nume generic care fluctua în raport cu monedele ţărilor europene. Insa el a constituit, cu siguranţă, una din etapele hotărîtoare care au dus la apariţia monedei unice europene.

In mod oficial, de la 1 ianuarie 1999, ECU a fost înlocuit cu EURO, la o paritate de 1:1. Diferenţa faţă de ECU este că, de acum înainte, orice schimb de monede intre statele care au adoptat moneda unică se face la o rată fixă. Astfel, rata de schimb pentru monedele care intra în grupul euro va rămîne aceeaşi prin definiţie.

Euro are şi un simbol (€) inspirat din litera grecească epsilon, avînd ca punct de reper leagănul civilizaţiei europene. La nivel grafic, reprezentarea este apropiată de litera E, cu două linii paralele la mijloc, făcînd referire la prima literă din cuvîntul cheie .Europa..

b. Alegerea numelui

Autorii Tratatului de la Maastricht nu au ales un nume pentru viitoarea monedă. Este adevărat ca ECU a fost menţionat de multe ori, dar lipsa de armonie din scrierea lui arată natura provizorie a acestui nume.

Au existat cîteva motive obiective pentru alegerea numelui. De fapt, a existat chiar o nevoie privind:

accentuarea diferenţei majore dintre viitoarea monedă unică europeană şi rolul de punct de referinţă comun pe care ECU l-a jucat pînă acum

evitarea asimilării psihologice a unei monede slabe de către noua monedă (ECU a pierdut 40% din valoare faţă de marca germană între 1979 si 1995)

găsirea unui nume care să nu fie doar un acronim (ECU însemna .European currency unit.) şi care să nu dea naştere la dificultăţi de pronunţie în vreuna din limbile Comunităţii.

Dupa cîteva luni de discuţii, Consiliul European de la Madrid a decis în decembrie 1995 numele viitoarei monede - .euro.. Este uşor de pronunţat în toate limbile Comunităţii si a obţinut cele mai bune rezultate în toate sondajele de opinie. Apar astfel scrieri în alfabetul latin şi grecesc pe bancnote şi - din motive de spaţiu - numai alfabet latin pe partea comună a monedelor de 1 şi 2 euro.

In octombrie 1996, Ministerele de finanţe au căzut de acord asupra subdivizării monedei în 100 de cenţi. Decizia a fost luată prin adoptarea Hotărîrii nr. 947/98 în mai 1998. In conformitate cu prevederile Hotărîrii, definiţia .centului. nu impune nici o restricţie privind folosirea altor variante ale acestui termen în limbajul uzual. Această flexibilitate include şi folosirea termenului .centime. în franceză, pentru a evita discordanţa în exprimare (de exemplu .trois cents cent.).

c. Baza legală

Baza legală a monedei europene este constituită de Articolul 106 al

Tratatului prin care Comisia Europeană păstrează tradiţia istorică de separare a emiterii bancnotelor Euro, chestiune care ţine de Banca Centrală, şi cea a monedelor, pentru care sunt responsabile ministerele de finanţe. Astfel, Banca Centrală Europeană va emite şi va autoriza punerea în circulaţie a bancnotelor de către băncile centrale, iar Statele Membre vor emite monedele; .Banca Centrală Europeană va hotărî cantitatea emisă.. După o analiză făcută împreună cu Banca Centrală Europeană, Consiliul European are sarcina de a armoniza .valorile şi specificaţiile tehnice ale tuturor monedelor care vor intra in circulaţie.. Are deci puterea de a decide tipul monedelor, caracteristicile tehnice şi valoarea; intervenţia Băncii Centrale Europene este menită să controleze cantităţile care vor fi produse, fiind sarcina ei de a supraveghea toate emisiunile monetare.

Etapele introducerii monedei unice:

Raportul Delors(1989)

Planul de realizare al UEM

Prima etapă (Iulie 1990)

- Libera circulaţie a capitalurilor;

- Ţările membre trebuiau să ia măsuri de fixare pe cât posibil a ratelor de schimb;

- Politicile comunitare trebuiau astfel coordonate încât să asigure o stabilitate a preţurilor (obiectiv central);

- Au fost create echipele de lucru necesare în demararea stadiilor ulterioare;

În ansamblul său, această etapă a fost una pregătitoare, cu rol în definirea responsabilităţilor, stabilirea obiectivelor şi priorităţilor legate de introducerea EURO

A doua etapă (Ianuarie1994)

Crearea Institutului Monetar European (EMI) cu următoarele atribuţii specifice:

- Coordonarea politicilor monetare în vederea asigurării stabilităţii preţurilor;

- Pregătirea creării Sistemului European al Băncilor Centrale şi coordonat de Banca Central Europeană;

- Pregătirea etapei a 3-a de introducere a monedei unice;

- Evaluarea gradului de convergenţă economică între ţările membre stabilite prin Tratatul de la Maastricht;

A treia etapă (Ianuarie 1999)

Introducerea monedei unice “EURO”.

- Stabilirea Băncii Centrale Europene ca fiind instituţia desemnată pentru a aplica politica monetară comună;

- Au fost fixate definitiv ratele de conversie pentru cele 11 ţări care şi-au anunţat participarea iniţial la zona EURO;

- A fost stabilită o perioadă de tranziţie pentru introducerea monedei unice între 1.01.99 şi 31.12.01;

- Euro a fost desemnat ca fiind singura monedă de denominare a operaţiunilor în cadrul TARGET încă din 1999;

Au fost create două instrumente: EURIBOR şi EONIA