Contractul de Leasing

CAPITOLUL I: Contractul de leasing - Definiţie

CAPITOLUL II: Noutăţi privind contractul de leasing în perioadă de criza

CAPITOLUL III: Modalităţi de calcul a ratelor de leasing

CAPITOLUL IV: Studiu de caz – PORSCHE BANK

CAPITOLUL I: CONTRACTUL DE LEASING

Analiştii comerţului internaţional au scos în evidenţă faptul că leasing-ul constituie o expresie a tehnicilor moderne de contractare în acest domeniu. Insistenţa asupra acestui tip de contract este explicată de mai mulţi autori prin pragmatismul şi eficacitatea lor.

Leasing-ul a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, ca mai apoi, treptat, să pătrundă şi în alte ţări, îndeosebi în Europa

În S.U.A., leasing-ul a fost reglementat prin United States Uniform Consumer Credit Code şi prin Uniform Commercial Code. În Marea Britanie, Franţa şi Belgia s-au elaborat reglementări, care definesc relaţiile contractuale pe bază de leasing şi precizează operaţiunile pe care le include.

Leasing-ul a fost determinat, în apariţia sa de cauze obiective. Astfel, în S.U.A., în Marea Britanie şi în alte ţări erau întâmpinate greutăţi în finanţarea afacerilor, ca urmare a rigidităţii formelor şi procedeelor existente. Oamenii de afaceri simţeau nevoia dotării societăţilor lor comerciale cu echipamente moderne, în condiţiile în care utilajele din dotare se învecheau, mai ales ca efect al uzurii lor morale. Formula cumpărării unor bunuri de la vânzător în scopul închirierii lor acelor clienţi care aveau nevoie de ele a apărut ca o formulă salvatoare şi eficientă.

Leasing-ul a fost definit ca fiind o operaţiune juridică prin care o persoană cumpăra un bun spre a-l închiria unei alte persoane.

Obiectul contractului de leasing îl constituie închirierea temporară a bunurilor de investiţii, a bunurilor imobiliare, a serviciilor. Cel mai frecvent se închiriază maşini şi utilaje.

Elementele definitorii ale contractului de leasing sunt cumpărarea unor bunuri în scopul închirierii lor; închirierea acestor bunuri în scopul unei redevenţe locative; folosirea acestor bunuri de către client în scopuri profesionale; latitudinea clientului să achiziţioneze bunul respectiv la sfârşitul locaţiunii.

În contractul de leasing sunt implicate mai multe părţi, şi anume:

-cumpărătorul – persoana care cumpără bunul pentru a-l închiria;

-vânzătorul – persoana care vinde bunul şi care poate fi chiar producătorul acestui bun;

clientul – persoana care are nevoie şi, deci, solicită maşina sau utilajul respectiv în locaţie.

Prin intermediul acestui contract, cumpărătorul obţine beneficii importante, vânzătorul are o piaţă asigurată pentru produsele sale, iar clientul are posibilitatea să-şi procure maşinile şi utilajele fără investiţii prea mari. Mai mult, el realizează reducerea cheltuielilor de producţie şi de credite pentru plăţi.

Din cele prezentate mai sus reiese că putem defini leasing-ul ca fiind acea operaţiune juridică prin care o persoană fizică sau juridică (o societate specializată) cumpără un anumit bun (de regulă maşini şi utilaje) în vederea închirierii unei alte persoane (o societate care utilizează bunul respectiv).

Profesorul Tudor R. Popescu observa, în cadrul acestei operaţiuni, că “locatarul are iniţiativa afacerii, vânzătorul o permite, creditorul o facilitează şi toţi împreună, acţionând în interes propriu, acţionează în acelaşi timp şi în folosul celorlalţi”. La rândul său, profesorul Ioan Macovei detaliază modul în care operaţiunile de leasing “prezintă avantaje pentru toate părţile interesate”.

Natura juridică a leasing-ului

După cum am văzut, leasing-ul este o formă de finanţare cu termen, o operaţiune de credit-bail, care se caracterizează prin faptul că obiectul contractului se referă la un termen care să corespundă duratei economice de utilizare a maşinilor sau echipamentelor respective. Ratele chiriei sunt fixate astfel încât să permită amortizarea valorii bunurilor. Utilizatorul are latitudinea să opteze pentru achiziţionarea bunului la un preţ care să corespundă valorii sale reziduale.

Leasing-ul este o operaţiune care cuprinde:

-un contract de vânzare-cumpărare;

-un contract de locaţiune;

-un contract de mandat;

-un contract prealabil privind promisiunea de vânzare pe care o face cumpărătorul, care valorează drept vânzare din momentul în care sunt concretizate toate elementele esenţiale ale vânzării.