Designul Portului Popular Oltenesc

1. Design – abordare teoretică

Designul reprezintă „profesiunea artistică aplicată la studiul şi la cererea de soluţii formale, funcţionale şi armonioase pentru produse, bunuri de echipament, mobilier, imobile, amenajări de locuri publice.”

Designul este înainte de toate o activitate creatoare, integratoare. În puţine decenii, acesta s-a dezvoltat de la stadiul de disciplină oarecum extravagantă la cel de factor economic, demn de luat în seamă. Dorinţa de a face ordine în multitudinea de cazuri, ce pot fi întâlnite în vastul domeniu în care s-a implicat designul, i-a determinat pe investigatori să propună anumite clasificări. „Sunt recunoscute trei asemenea direcţii : designul ambiental, designul formelor vizuale comunicante, designul de obiecte.”

1.1. Designul ambiental

Unii autori sunt de părere că designul ambiental are cu totul alt câmp de manifestare decât arhitectura care, chiar atunci când îi propune să fie prin exceleţnă funcională, rămâne un domeniu al artei. Designul ambiental ar îngloba : acţiunile privind amenajarea şi ordonarea spaţiilor arhitecturale, a instalaţiilor industriale, sistematizarea circulaţiei, gruparea punctelor de interes social, administrativ, cultural, cu tot “inventarul" necesar: mobilier de interior şi exterior, dotrăi aferente vieţii cotidiene (cabine telefonice, refugii şi adăposturi din staţiile mijloacelor de transport în comun, spaţiile de joacă şi agrement, corpurile de iluminat publice etc).

„Moda şi vestimentaţia pun în valoare tot mai mult tradiţiile religioase şi tradiţiile populare. În cultura populară şi deci în meşteşugurile artistice tradiţionale sunt încorporate valori eterne ale umanităţii în genere, legate de îndeplinirea nevoilor fundamentale ale omului, care sunt aceleaşi pe tot globul şi, în esenţă, aceleaşi din zorile omenirii pînă astăzi.”

1.2. Designul formelor vizuale comunicante ce s-ar identifica cu:

- domeniul graficii de carte;

- domeniul graficii publicitare;

- domeniul semnelor de orientare şi al serviciilor.

1.3. Designul de obiecte cunoaşte cea mai mare diversitate de cazuri, din care reiţnem, sub formă de enumerare, câteva subdiviziuni:

- designul maşinilor şi aparaturii necesare în activităţile productive;

- designul maşinilor şi aparaturii folosite în activităţile de cercetare sau învăţământ;

- designul mijloacelor de transport;

- designul uneltelor de lucru;

- designul instrumentelor muzicale;

- designul instrumentelor optice;

- designul echipamentului sportiv;

- designul armamentului;

- designul jucăriilor;

- designul bunurilor de uz gospodăresc;

- designul mobilierului;

- designul ambalajelor etc.

1.4. Un nou tip de concurenţă

„Deschiderea frontierelor, creşterea investiţiilor necesare dezvoltării, punerea în aplicare a noilor tehnologii au modificat în profunzime configuraţia concurenţei care s-a lărgit, în cele mai multe cazuri la dimensiuni planetare, prin:”

- substituirile tehnologice. Apariţia unei noi tehnologii poate provoca dispariţia temporară sau definitivă a unor domenii ale industriei; de exemplu, apariţia compactdiscului, a aparatului video etc. Industria nou consacrată însă trebuie să-i găsească noi canale de distribuţie.

- fenomene legate de evoluţia consumatorilor. În cea mai mare parte, un consumator dispune de resurse limitate. Obiceiurile de consum depind de numeroşi factori ce pot fi clasaţi după categorii socio-profesionale, stil de viaţă etc. şi sunt legate conştient sau nu de problema delicată a alocării acestor resurse (nu numai financiar, dar şi din punct de vedere al timpului şi spaţiului). Micşorarea vârstei de pensie, creşterea speranţei de viaţă au determinat apariţia unei noi generaţii de consum, pentru care nu s-au definit necesităţile specifice de consum.

- schimbări legate de modă. Un mare număr de industrii, în special cele din domenii ca: sport şi turism, vestimentaţie, produse de lux, mobilier, iluminat, parfumerie, cosmetică depind de modă.

- fenomenul ecologic. În faţa designerilor se află o nouă misiune: crearea de produse care să rspundă nevoilor omenirii fără a pune în pericol mediul înconjurtor, de care depinde înăsi supravieţuirea noastră. În acest context, nu există altă alternativă decât o restructurare fundamentală a actualei culturi a produsului.