Reguli de comportament în administrația publică

ARGUMENT

Relatiile publice constituie, conform opiniei Asociatiei de Relatii Publice Internatonale (International Public Relations Association, IPRA), o functie principala a conducerii, bazata pe o activitate continua si sistematica, cu ajutorul careia institutiile cauta sa obtina intelegerea,simpatia si sprijinul acelora cu care au relatii in prezent sau vor avea in viitor.

In introducerea la Cursul de Relatii Publice destinat unor ofiteri din Armata S.U.A.,subliniind ca simpatia publicului inseamna mult si ca este necesara o politica rationala,coerenta de obtinere a acestei simpatii si increderi,autorii scriau : ,,Importanta opiniei publicului a fost cunoscuta tuturor marilor conducatori de-a lungul istoriei,iar cel care a facut pentru prima data referiri la ea a fost Abraham Lincoln,care,in 1859 a spus: <<Simpatia publicului este totul;avand-o,nu vei avea esecuri,dar neavand-o,nimic nu-ti va reusi>>.Ideea presedintelui Lincoln este un concept larg acceptat in prezent. Nimeni nu isi inchipuie ca un bun randament si forta aduc automat recunoasterea,intelegerea si sprijin din partea publicului.In societatea moderna, complexa,orice organizatie care doreste sprijinul publicului trebuie sa puna la punct programe care sa-i asigure relatiile cu publicul si intelegerea acestuia (V.Stancu - Dilema,nr.180,1996,p.15)

Dupa un specialist de la Public Relations Society of America (P.R.S.A) exista mai mult de doua sute de definitii.Cea mai des citata este formula lapidara dupa care relatiile publice nu sunt altceva decat : ,,a face bine si a face sa se stie'' sau formula cea mai simpla a lui Robert Updegraft: ,,Relatiile publice reprezinta doar arta de a-i incita pe oameni sa faca afaceri cu Dvs.''.

,,Dificultatea nu este ca expresia public relations sa nu aiba sens;mai curand ea semnifica mai multe lucruri diferite''.Aceasca fraza a lui Stephen Fitzgerald arata ca este greu sa se gaseasca o definitie unica a termenului ,,public relations''.

Un examen comparativ a definitiilor care ne sunt propuse ne aduce la situatia de a le clasa in doua grupe:

a)Unele sunt de ordinul conceptiei generale si isi pot gasi expresia in cele doua definitii urmatoare: ,,Relatiile publice sunt o stiinta si o arta ; stiinta omului si arta de a stabili raporturi intre diferite grupari umane pentru beneficiul lor mutual''.

A doua definitie este cea din dictionarele de sociologie : ,,Relatii

le publice sunt ansamblul teoriilor si tehnicilor utilizate pentru a ajusta relatiile unui subiect(individ,grup,corporatie) cu semenii lor''.

Relatiile publice sunt dupa aceste scurte definitii si o stiinta si o tehnica si o arta.

Ele sunt arta de a suscita simpatiile,de a crea sau de a ameliora legaturile uman,de a obtine adeziunea activa la programe sau activitati,de a se adresa fiecaruia cu tonul si sub unghiul care i convine.

Ele sunt o stiinta pentru ca pun in aplicare fructul unor studii si cercetari in marile discipline umane,fie ca e vorba de psiholohie,sociologie,stiintele de opinie si de comunicare.

Ele sunt in sfarsit, o tehnica pentru ca realizeaza comunicarea sociala sprijinindu-se pe mediile si gruparile carora li se adreseaza, ca t si pe diferitele tehnici de comunicare sociala care se utilizeaza si mai ales presa, televiziunea, filmele si alte mijloace audio-vizuale noi.

b)In cea de a doua grupa gasim definitiile aferente executarii sarcinii de relatii publice, asa cum este ea condensata in definitia data de Codul Profesional din Centrul Belgian de Relatii Publice (C.B.R.P.):

,,Prin relatie publica trebuie sa intelegem politica sistematica a unui individ sau a unei organizatii publice sau private si punerea sa in aplicare pentru a intretine sau pentru a imbunatati relatiile sale cu publicul sau diferit, in vederea aparitiei unei mai bune intelegeri a activitatii sale si suscitarea in jurul ei a unui spirit de incredere si simpatie''.

Se constata , deci, ca relatiile publice sunt expresia unei politici si a unei atitudini care a fost adesea prezenta in spiritul intreprinderilor dar ceea ce este nou este sistematizarea acestei notiuni.

CAPITOLUL 1

11.UNELE REGULI DE COMPORTAMENT

11.1.Dialogul.

Vocea ar trebui sa se potriveasca cu statutul profesional.O voce adecvata este: fara accent specific,intensitate joasa(pare sigura),ton cald,emotionant,vioaie,distincta(clara), usor de inteles,pronuntare corecta,inflexiune buna,nemonotona,volum adecvat.

Face o impresie proasta o voce nazala.comuna,greu de inteles pentru ca persoana inghite cuvintele.Este insuportabil un ton aspru si taios si este plicticoasa o voce expresiva,uniforma,politicoasa dau nedeslusita.Este greu de urmarit o vorbire prea rapida sau prea inceata,prea tare sau prea soptita.Este neprofesional sa folositi regionalisme puternice,iar daca aveti o voce pitigaiata veti sugera ca sunteti o persoana imatura sau extrem de nervoasa.O voce precipitata,pe de alta parte,tradeaza indecizie si neliniste.

Un vocabular bogat suna placut auzului si face ca vocea sa fie atractiva.O persoana care foloseste cuvintele alese intr-un mod potrivit te face sa vrei s-o asculti.