Drepturile și obligațiile funcționarilor publici

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 2505
Mărime: 16.96KB (arhivat)
Publicat de: Aneta Z.
Puncte necesare: 6

Extras din referat

1. Drepturile funcţionarului public

Funcţionarul public, graţie raportului juridic la care este parte, dispune de o totalitate de drepturi şi obligaţii, îndatoriri şi chiar interdicţii. Drepturile şi obligaţiile funcţionarului public constituie o unitate şi, practic, nu există independent unele de altele.

În calitate de subiect al raportului juridic de funcţie, care este reglementat de normele dreptului administrativ, funcţionarul public este titular de drepturi, care îi sunt necesare în vederea exercitării atribuţiilor funcţiei respective. Valorificându-şi drepturile, funcţionarul public, de fapt, acţionează în scopul realizării puterii publice, iar actele pe care le întocmeşte poartă un caracter obligatoriu pentru cei pe care îi vizează.

Drepturile acordate funcţionarilor publici constituie un mijloc prin care autorităţile şi instituţiile publice îşi realizează sarcinile. În fond, materializarea acestor drepturi, prin exercitarea lor, constituie o îndatorire pentru ei.

Funcţionarul public trebuie să beneficieze de drepturile de funcţie numai în scopul pentru care i-au fost acordate, anume realizarea interesului general şi în nici un caz în interes personal.

Un factor important la acest capitol este faptul că funcţionarului public, în vederea învestirilor pe care le comportă în exercitarea funcţiei, trebuie să i se recunoască dreptul la exercitarea funcţiei sale şi acest drept trebuie privit atât în raport cu cu acei cărora li se adresează funcţia publică, cât şi în raport administraţia publică. Fiind un intermediar legal, rezultă că acesta necesită stabilitate şi inamovibilitate. Dreptul la stabilitate este dreptul asigurat de stat funcţionarului public. Aceasta înseamnă că, fiind numit în mod legal, acesta nu va fi suspendat sau revocat decât pntru anumite motive întemeiate legal.

Funcţionarul public dispune de drepturi care sunt în legătură cu profesia şi de drepturi care sunt personale, unele au caracter general, iar altele au caracter special.

Funcţionarul public, în vederea atribuţiilor de serviciu ce îi revin, dispune de drepturi speciale, garantate de Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi anume: să examineze probleme și să ia decizii în limitele împuternicirilor sale; să solicite, în limitele competenței sale, și să primească de la alte autorități publice, precum și de la persoane fizice și juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare a lor, informația necesară; să își perfecționeze pregătirea profesională; să avanseze în serviciu corespunzător pregătirii lui profesionale, capacităților intelectuale, rezultatelor atestării, conștiinciozității în exercitarea atribuțiilor, în cazul în care participă la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de un rang superior; să își cunoască drepturile și obligațiile de serviciu; să fie remunerat conform funcției, pregătirii profesionale și experienței sale de muncă; să se asocieze în sindicate și să participe la activitatea lor în afara orelor de program; să beneficieze de protecție juridică, în corespundere cu statutul său.

Un drept al funcționarilor publici, menționat deja, este dreptul de a pretinde la promovarea lor în funcții superioare în ierarhia autorităților și instituțiilor publice în care își desfășoară activitatea sau în altele. Promovarea are loc pe baza competenței și contribuției aduse la activitatea instituțiilor administrației publice.

Dreptul la protecția din partea legii constituie un drept important pe care îl au funcționarii administrației publice în exercitarea atribuțiilor și competențelor de serviciu.

Funcționarii publici au, în condițiile legii, dreptul la opinie. Acest drept decurge din libertatea fundamentală a oricărui cetățean la conștiință și la exprimare, prevăzute de Constituție.

Dreptul la opinie însă trebuie perceput în sensul că se garantează funcționarului public acest drept cu unele limitări determinate de specificitatea activității desfășurate. Acest drept urmează a fi interpretat în sensul dispozițiilor conform cărora cariera funcționarului public nu poate fi afectată în nici un fel pentru opiniile exprimate, pentru actele și poziția sa în cursul unei campanii electorale, al exercitării unui mandat electiv într-un organ consultativ. Realizarea dreptului de opinie nu trebuie să influențeze însă comportamentul funcționarilor publici în modul de realizare a sarcinilor care le-au fost repartizate, în funcție de atribuțiile funcției deținute.

Dreptul la asociere sindicală constituie un alt drept al funcționarilor publici care include în sine anumite restricții pentru unele categorii de funcționari.

Dreptul la grevă este un drept care se realizează în colectiv. În Germania, Belgia sau Danemarca dreptul la grevă este interzis tuturor funcționarilor publici.

Preview document

Drepturile și obligațiile funcționarilor publici - Pagina 1
Drepturile și obligațiile funcționarilor publici - Pagina 2
Drepturile și obligațiile funcționarilor publici - Pagina 3
Drepturile și obligațiile funcționarilor publici - Pagina 4
Drepturile și obligațiile funcționarilor publici - Pagina 5
Drepturile și obligațiile funcționarilor publici - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Drepturile si Obligatiile Functionarilor Publici.docx

Alții au mai descărcat și

Drepturile și obligațiile funcționarului public

Învestirea într-o funcție, indiferent de modalitatea ei de realizare, dă naștere unui raport tipic de serviciu sau de funcție care intră sub...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Te-ar putea interesa și

Infracțiuni contra intereselor publice săvârșite de funcționari publici și alți funcționari

INTRODUCERE Cresterea rolului administratiei publice în evolutia societatii moderne românesti determina o cunoastere profunda a acesteia pentru ca...

Drepturile și Obligațiile Funcționarilor Publici

CAPITOLUL 1 ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ÎN CADRUL AUTORITĂŢILOR STATULUI Secţiunea 1.1 Noţiunea de administraţie publică şi caracteristicile ei. În...

Studiu comparativ privind statutele funcționarilor publici din Ungaria și România

Ungaria, ca formă de guvernământ, este o republică independentă, un stat democratic care se organizează potrivit principiului separaţiei puterilor...

Drepturile și Obligațiile Funcționarului Public

1. Conceptul de functionar public Functionarul public este persoana fizica numita într-o functie publica, numire care se face de catre...

Drepturile și obligațiile funcționarilor publici

INTRODUCERE Funcţionarul public este persoana fizică numită într-o funcţie publică, numire care se face de către conducătorul unei instituţii...

Drepturile și obligațiile funcționarilor publici

De-a lungul timpului, functionarii publici au fost supusi unor regimuri restrictive, dat fiind specificul misiunii lor de a servi statului si...

Drepturile și obligațiile funcționarului public european

Odată cu apariția primelor instituții europene, Comunitatea economică europeană, Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului şi Comunitatea...

Drepturile și Obligatiile Funcționarilor Publici

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE Abordând problema drepturilor functionarilor publici trebuie sa subliniem ca, asa cum se sustine în realitatea juridica,...

Ai nevoie de altceva?