Intima convingere a judecătorului în procedură civilă

Introducere

Actualitatea temei investigate și gradul de studiere

După cum spune Montesquieu că dacă un judecător - care doar repetă legea este necompetent, judecatorul trebuie şi să înţeleagă şi să aplice corect legea.Deci reieșind din spusele lui Montesquieu legea nu trebuie să fie repetată, dar trebuie să fie aplicată în fiecare caz aparte luîndu-se în considerație specificicul și caracteristicile cauzei. Intima convingere a judecătorului este o instituție care necesită o studiere profundă. Scopul și obiectivele cercetării a lucrării date constă elucidarea problemor de interpretare a intimei convingeri a judecătorului sub mai multe aspecte, care este baza formarii a convingerii judecătorești, etc. Ca obiect de studiu se prezintă relaţiile sociale, în primul rînd cele juridice, care formează intima convingere. Conștiința juridică fiind factorul principal pe care intima convingere se formează, respectiv luînd o decizie corectă. Volumul și structura lucrării: Rezultatul cercetării care a pus temelia acestei teze este structurat în două capitole, fiecare capitol constând din câteva paragrafe:

Capitolul I reflectă, în special, concepțiile asupra intimei convingeri a judecătorului, considerații psihologice, intimaconvingere a judecătorului prin prism discrețieie. Capitolul II, conţine practic de realizare a intimei convingeri prin probă și probațiune, intima convingere în procesul interpretării a legii și aplicării a normelor, libertatea în activitatea procesuală a instanței, convingerea judiciară și lacunele în legislație.

Această lucrarare a fost realizată cu scopul de a analiza instituția intimei convingeri a judecătorului, luîndu-se în considerație o analiză multiaspectuală și necesitatea de a identifica rolul acestei instituții, lacunele existente și utilitatea aplicării în practică.

Capitolul I

Summum jus summa injuria (câte dreptați,atâtea nedreptăți).

1.1Concepții asupra intimei convingeri a judecătorului Autorii romîni Ioana Teodora Butoi și Tudorel Butoi au pornit în examinarea acestui conceptde la descrierea pe care a facuto Hegel “ultimul cuvânt în decizie îl constituie convingerea sub iectivă și constiința (animi-sententia), așa cum, în ce privește dovada care se sprijina pe declarații si marturii ale altora, juramăntul ramâne garanția ultima, deși subiectiva” . Este evid-ențiat prin aceste precizări subiectivismul deciziilor pe care le ia judecătorul dar mai ales componența psihologica fireasca pe care o are instituția deliberarii relevatî cel mai adesea printrun adevărat drept la intima convingere a celui care pronuța o decizie judecatorească. Justiția modernă trebuie să urmărească DREPTATEA OBIECTIVA și nepărtinitoare pe temeiurile legale ale statului de drept, iar nu dreptatea subiectivă asa cum o înțelege fiecare, iar față de acest obiectiv generos și deloc utopic,buna credința reprezintă puterea divină cu care sunt investiți judecătorii. Buna credița este puterea virtuală care mijlocește actul de justiție, este dreptul imprescriptibil al puterii judecătorești de a ține cont de buna credință a justițiabililor de a o aprecia și de a stabili dreptatea .DREPTATEA la rindul sau este valoare constituțională și ea nu trebuie să ramâna un simplu ideal, ci trebuie să fie în mod real garantată de către puterile statului, cât mai ales de către puterea judecătorească acesta fiind funcția principală a judecătorului de a stabili adevărul după intima lui convingere efectuată aceasta dreptate in cursul judecății după constiința și după echitate, nu numai după lege, dreptatea fiind mai presus ca legea. În concepția autorilor romîni Florea Măgureanu si George Poptea intima convingere a judecătorului în procesul judecății constituie” aprecierea faptelor cît și aplicarea Legii la faptele odată stabilite aceasta constituind:opera convingerii intime a judecătorului, care este apărata de orice imixtiune de afară. Potrivit principiilor “independețtei judecătorului” și “rolului activ a judecatorului” activitatea judecătorească presupune o responsabilitate și diligență maximală fiind necesar pentru stabilirea unui adevăr obiectiv si pronunțarea unei decizii legale, totuși acesteprincipii activează în cumul cu “ principiul supunerii judecătorului numai față de lege ” adică exclude liberului arbitru a judecatorului. Intima convingere a judecătorului în procesul civil opreaza concludent cu principiul indep-endeței judecătorului, acest principiu îi implică în activitatea sa cerința soluționării litigiilor fără imixtiunea unui organ de stat sau din partea vreunei personae. Independența este necesară pentru a asigura imparțialitatea față de părțile în proces, acesta păsrtrînduși o atitudine echidest-antă fața de parțile din proces. Atitudinea judecătorului în cadrul procedurii judiciare trebuie să fie neutră față de poziția și interesele parților litigante, scopul primordial este asigurarea neces-ară pentru ca decizia hotărîtoare să fie fondata pe baza probelor administrate in cadrul proces-ului și formarea unei hotărîri legale și nici de cum nu pe impresiile și simpatiile facute in cadrul procesului.