Reforma sistemului financiar românesc

1. Reforma sistemului financiar romanesc

I. Reforma sistemului bancar

I.a. Caracteristicile sistemului bancar romanesc

In procesul de analiza a tranzitiei romanesti, studierea evolutiei sistemului bancar ocupa un loc fundamental. Detinerea rolului principal in procesul de intermediere financiara de catre sistemul bancar ne indreptateste sa consideram ca exista o legatura directa intre restructurarea intreprinderilor si sistemul bancar.

Un element important in dinamica reformei sistemului bancar din tarile in tranzitie il reprezinta problemele din economia reala. Ineficienta ridicata din sectorul intreprinderilor, manifestata acut spre finele anilor ’80, si-a pus amprenta asupra viabilitatii sistemului bancar. In perioada de tranzitie, procesul de intermediere financiara a fost unul modest, cu un grad scazut de monetizare a economiei, o eficienta scazuta a sistemului (dobanzi nete ridicate, incidenta crescuta a creditelor neperformante, persistenta distructiva a factorului politic in politica de creditare si restructurarea lenta a intreprinderilor).

Reforma bancara a inceput in Romania la sfarsitul anului 1990, atunci cand functiile comerciale ale fostei institutii de tip monobancar au fost preluate de catre o entitate nou creata, banca comerciala romana, iar bancile specializate existente pana atunci au fost transformate in societati comerciale pe actiuni.

In 1991, Parlamentul Romaniei a adoptat 2 legi de reforma in acest domeniu: - legea privind activitatea bancara si legea privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, sistemul bancar fiind astfel creat pe doua niveluri: BNR si bancile comerciale. Acest nou cadru juridic a incurajat dezvoltarea bancilor cu capital privat si a permis intrarea libera pe piata bancara autohtona a institutiilor financiare straine.

La sfarsitul anului 1991, procesul de infiintare de noi banci comerciale era in plina desfasurare. Astfel functionau in Romania patru societati bancare cu capital integral de stat (cu un statut aparte functiona CEC ), patru societati bancare cu capital privat, cooperativ sau mixt, precum si cinci sucursale ale unor banci straine.

Numarul relativ redus de banci comerciale(ex: Polonia la sfarsitul lui ’98 functionau 83 de banci comerciale , pe cand in Romania doar 34) de pe piata romaneasca se datoreaza politicii stricte de autorizare practicate de Banca Nationala. Aceasta a impus cerinte minime de capital social apropiate de cele practicate in U.E cu scopul de a descuraja proliferarea institutiilor mici si fragile. Reversul acestei politici prudente il constituie intarzierea dezvoltarii competitiei in sistemul bancar romanesc.

Dupa 10 ani de reforma acesta continua sa se caracterizeze prin concentrare si segmentare, impovarat cu un stoc insemnat de credite neperformante. Deteriorarea continua a calitatii portofoliilor bancare reprezinta de fapt una din cele mai ingrijoratoare evolutii inregistrate la nivelul sectorului bancar romanesc in perioada 1990-1998.

Cauzele acumularii de credite neperformante in portofoliul bancilor comerciale romanesti sunt multiple.

Intai, fiecare dintre institutiile rezultate din reorganizarea fostului sistem monobancar a preluat si cate o parte din activele acestuia, constand in credite acordate pe criterii necomerciale, cu dobanda artificiala si cu sanse mici de rambursare.

Dupa 1990, acumularea progresiva a creditelor neperformante s-a datorat pe de o parte, dificultatilor economice inerente tranzitiei, iar, pe de alta parte, lipsei de consecventa in restructurarea sistemului bancar si a sectorului intreprinderilor de stat.

La inceputul anilor ’90, liberalizarea preturilor, retragerea subventiilor de catre stat si socurile externe severe au afectat performantele intreprinderilor romanesti si implicit capacitatea lor de a-si rambursa datoriile. Inflatia ridicata si distorsiunile generate de liberalizarea graduala a preturilor, cumulate cu restructurarea insuficienta a sectorului real, au persistat in economia romaneasca ani buni si s-au reflectat din plin in calitatea portofoliilor bancare.

Una din cauzele principale pentru acumularea de imprumuturi neperformante o constituie creditarea privilegiata, in virtutea relatiilor bazate pe traditie si prietenie dintre conducerile bancilor si cele ale intreprinderilor. In cazul bancilor de stat, la nivelul carora se inregistreaza cel mai mare numar de credite nepreformante, o parte din relatiile cu intreprinderile debitoare a fost mostenita.

In plus, autoritatile au utilizat sistemul bancar pentru a distribui credite cu dobanzi preferentiale catre sectoare economice slabe din punct de vedere politic (in special catre sectorul energetic si agricultura).

Un prim mecanism de distribuire a subventiilor implicite catre intreprinderile de stat l-a constituit mentinerea unor depozite guvernamentale cu dobanzi reduse la bancile comerciale de stat. Pana in a doua parte a lui 1993, cand conturile Trezoreriei au fost transferate la Banca Nationala, aceste depozite au reprezentat pentru banci o sursa de fonduri ieftina. O alta modalitate de acordare a subventiilor implicite a constituit-o utilizarea mecanismului de refinantare al Bancii Nationale. BNR a fost obligata, inclusiv prin acte normative speciale, sa acorde credite cu dobanzi preferentiale catre sectoarele economice considerate prioritare. Mare parte dintre aceste imprumuturi s-au dovedit nerambursabile.