Securitatea economică și interesul național în procesul de integrare europeană

Romanii au perceput si au tratat integrarea in Uniunea Europeana ca o garantie de securitate si admiterea in NATO ca o sansa de dezvoltare economica.

(Marius Tita, “Impactul opiniei publice asupra politicii romanesti de aparare si securitate”, Bursa NATO de cercetare)

Securitatea economica este o componenta si mai mult decat o simpla componenta a securitatii nationale. Pe plan extern, un stat isi manifesta intentia de a se integra intr-un spatiu economic multidimensional in functie si de gradul in care securitatea sa economica este asigurata. Este vorba, desigur, de tendinte normale, conform vointei nationale exprimate democratic si nu de procese fortate, impuse cel mai des din afara.

Democratia si interesul national

Integrarea statelor comuniste in CAER (Comunitatea de Ajutor Reciproc) a fost un proces impus atat din afara, prin apartenenta politica la un grup international cat si din interior prin actiunea dominanta si nedemocratica a unui sistem unipartitist. Spre deosebire de alte aliante economice, CAER gravita in jurul unei puteri dominante iar deciziile aveau caracter obligatoriu. Pentru Romania, istoria interbelica aduce multiple exemple de organisme regionale care au promovat prioritar securitatea nationala, prin aliante defensive, dar si securitatea economica, prin elemente concrete din continutul acestor acorduri sau prin proiecte economice ce au insotit initiativele politice regionale. In 1933, la Belgrad, s-a desfasurat o conferinta preliminara pentru pregatirea primei sesiuni a Consiliului Economic al Micii Intelegeri, evident, latura de cooperare economica a unei aliante politice defensive, la care Romania a fost reprezentata de profesorul Victor V. Badulescu, cel care propunea uniunea vamala ca solutie posibila pentru viitorul schimburilor economice internationale ( Emilian M. Dobrescu, Integrarea economica, Ed Academiei Romane, 1996, pg. 24).

Cea mai mare parte a statelor lumii se afla in prezent implicate intr-o forma sau alta de cooperare economica internationala, in special zone de liber schimb sau uniuni vamale, cu trasaturi specifice datorate regiunii in care functioneaza dar care pastreaza conditiile generale. Este mai evident ca niciodata ca o autarhie economica nu poate functiona, ca este sortita esecului cu suferinte enorme pentru populatie. Poate cu o singura exceptie – Coreea de Nord – celelalte tentative de autarhii economice nu sunt auto-impuse ci datorate unor embargouri internationale. Aceste situatii caracterizeaza statele unde interesul national nu este formulat in mod democratic, fiind un interes fals, pervertit. El reprezinta, de fapt, interesul unui grup de putere, care detine si exerseaza puterea in mod discretionar, interes de grup impus cu forta, nedemocratic si promovat pe post de interes national. Colaborarea economica externa promovata de astfel de regimuri este, la randul sau, pervertita, avand ca scop nu optimizarea functionarii economiei nationale si dezvoltarea sa prin participarea la diviziunea internationala a muncii, ci acoperirea necesitatilor grupului aflat la putere. Acest tip de colaborare internationala poate functiona doar ca schimburi simple si sporadice si nu se poate ridica la nivelul fie si incipient al unor forme de integrare economica. Simplificand rationamentul putem spune ca numai statele democratice unde interesul national promovat este real pot participa la initiative de integrare economica. Participarea la mecanisme de integrare economica este o expresie a nevoii de securitate economica a fiecarui stat. In volumul citat, Emiliam M. Dobrescu subliniaza fara echivoc ca principiul democratic este o conditie sien qua non a integrarii. "Numai o Uniune Europeana care respecta identitatea fiecarei tari membre, care prospera prin diferentele dintre ele si este puternica prin institutiile sale, va putea permite mersul inainte pe calea progresului economic si social, al securitatii si demnitatii".