Datoria publică

Conţinutul datoriei publice, formele şi elementele tehnice

Prin datorie publicA se înţelege totalitatea obligaţiunilor băneşti pe care le are statul la un moment dat faţă de creditorii interni şi externi. Rezultat din împrumuturi în moneta naţională şi în valută, pe termen scurt, mediu şi lung, contractele de stat în mod direct sau garantate de către acesta, inclusiv obligaţia faţă de trezorăria proprie, pentru sumele avansate temporar, pentru acoperirea deficitelor de stat.

Obligaţiile reprezintă angajamente care decurg din contractarea împrumuturilor, şi anume: plata dobânzilor, a comisioanelor, a unor avantaje speciale acordate creditelor.

Datoria publica se stabileşte şi se gestionează în mod distinct, pe cele două forme ale sale:

 datoria publică internă (faţă de creditorii interni);

 datoria publică externă (faţă de creditorii externi).

De asemenea, datoria publică se cuantifică în funcţie de termenulpentru care se contractează împrumuturi:

 datoria publică pe termen scurt (flotantă);

 datoria publică pe termen mediu şi lung (consolidată).

Datoria publică se poate prezenta şi în funcţie de înscrisurile emise (sau alte modalităţi de gestionare), precum pe categorii de creditori şi chiar pe creditori (în cazul datoriei externe).

În funcţie de calitatea creditorilor, datoria publică poate fi:

 datoria publică brută, fiind dată de valoarea totală a împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea;

 datoria publică netă, în care nu intră valoarea împrumuturilor plasate la instituţiile statului.

Cheltuielile anuale reprezentând plăţi exigibile în contul datoriei publice formează în ansamblul lor serviciul daoriei publice. Aceasta se stabileşte în cele două forme:

 serviciul datoriei publice interne;

 serviciul datoriei publice externe.

În cazul datoriei externe, se stabileşte distinct serviciul datoriei externe, care include toate plăţile exigibile provenind din datoria publică şi privată externă, garantată de către stat.

Operaţii privind gestiunea datoriei publice

În gestiunea gatoriei publice înţelege operaţiile privind contractarea împrumuturilor interne şi externe, organizarea şi ţinerea evidenţei în conturi specifice, rambursarea datoriei publice, calculul şi plata dobânzilor şi a altor cheltuieli specifice, gestionarea Fondului de risc pentru garanţii interne şi a Fondului de risc pentru garanţii externe.

Atribuţiile de gestiune revin Ministerului Finanţelor , prin aparatul de specialitate din carul acestuia, iar pentru datoria externă, răspunderea aparţine de regulă beneficiarilor de împrumut.

Operaţiile de gestiune care sunt cele mai frecvente în această activitate sunt:

A. Gestionarea normală a datoriei ;

B. Gestionarea excepţională a datoriei;

C. Amortizarea datoriei.

A. Gestionarea normală a datoriei

În esenţă, aceasta constă în plata dobânzilor supulate în contractul de împrumut. Dar titlurile de împrumut la care au subscris creditorii sunt proprietatea lor. Ca toate proprietăţile, acestea se pot transfera de la o persoană la alta. Transferurile de titluri între particulari ridică atât probleme juridice, cât şi probleme financiare.

Plata dobânzilor. În cea mai mare parte cazurilor, titlurile de împrumut (sau titlurile de rentă) au cupoane detaşabile corespondente fiecărei fracţiuni de dobândă; plata dobânzii se face contra remiteriicuponului. Bonurile de tezaur şi anumite titluri nu au cupoane. Dobânzile sunt plătite astfel într-o singură tranşă, în momentul rambursării; ele rezultă din faptul că preţul de emitere este inferior valorii de rambursare.

Transferul juridic al titlurilor. Titlurile de împrumut pot fi instrăinate sub diferite forme, ca orice alt bun. Din punct de vedere juridic există o diferenţă notabilă între formalităţile de transfer în cazul datoriei înscrise şi în cazul datoriei nescrise.

a) Datoria înscrisă presupune existenţa unui registru sau a unei cărţi a datoriei publice în care trebuie înscrisetoate titlurile creditorilor statului. În cadrul unui asemenea sistem este posibil ca titlurile să nu aibă existenţa juridică proprie, ele fiind simple extrase din această carte.

b) Datoria neînscrisă. Statul adoptă forme comune cu cele ale împrumuturilor agenţilor economici privaţi şi anume acela de valori mobiliare. Titlurile împrumuturilor sînt bonuri de tezaur, obligaţiuni, titluri de împrumut,etc. Emise de stat.

B. Operaţiuni excepţionale de gestiune.

Există două operaţiuni excepţionale de gestiune a datoriei publice: conversiunea şi consolidarea. Conversiunea este operaţia care constă în schimbarea titlului vechi de împrumut contra unui titlu având aceeaşi valoare, dar purtând o dobândă mai mică, acest procedeu fiind considerat aplicabil exclisiv împrumuturilor de stat interne.

C. Amortizarea datoriei publice.

A amortiza un împrumut înseamnă a-l rambursa. Aceasta reduce nu numai sarcina bănească a datoriei publice, dar şi cea a datoriei dobânzilor, deoarece statul nu mai varsă dobânzi pentru înprumuturile amortizate. Ca şi împrumuturile între particulari, rambursarea este întotdeauna stipulată la o anumita dată, la capătul unui termen de rambursare, indiferent dacă este vorba de un împrumut pe termen lung, mediu sau scurt. Distingem două feluri de amortizare a împrumuturilor publice: obligatorii şi facultative. La aceste două tipuri trebuie adăugat un al treilea tip de amortizare, neprevăzută oficial, dar care este cea mai importantă în practică: amortizarea automată şi indirectă ce rezultă din deprecierea monetară.