Rusia și Vecinătatea Apropiată

1. Date generale

“Rusia sau Federaţia Rusă este o țară care se întinde pe un teritoriu vast în Europa și Asia. Cu o suprafață de 17.075.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume. În ciuda întinderii sale, Rusia este doar a opta țară din punct de vedere al numărului de locuitori, cu o populatie de 140 041 247 locuitori.”

“ Din punct de vedere geopolitic, Rusia are o relevanţă unică ȋn lume, prin poziţia sa ȋn cadrul continentului euroasiatic, care prin caracteristicile fundamentale aparţine deopotrivă Europei şi Asiei.” Datorită acestei poziţii geografice rezultă un spațiu etnocultural specific, iar Rusia nu poate fi considerată ca fiind un teritoriu european sau asiatic.

Rusia are frontiere terestre cu următorii vecini: Norvegia, Finlanda, Estonia, Lituania, Polonia, Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, China, Mongolia și Coreea de Nord.

2. Date istorice:

Teritoriile întinse ale Rusiei de azi au fost locuite între secolele al III-lea și al VI-lea de triburi diferite, cucerite, pe rând, de invadatori precum goții, hunii și avarii turcici. Ei au fost alungați de grupul scandinav al varegilor, care și-au stabilit capitala în orașul slav Novgorod și s-au amestecat treptat cu pătura conducătorilor militari slavi. În secolul IX, slavii populeaza ținuturile dintre Nipru, Dvina, Oka și Volga Superioară. Astfel se crează statul vechi rus cu centrul la Kiev. “ Între secolele al al X-lea și al XI-lea, statul cunoscut ca Rusia Kieveană era cel mai întins din Europa, prosperitatea lui datorându-se comerțului dintre Europa și Asia și dintre nordul continentului și Orientul Apropiat.”

În secolul al XIII-lea, zona a fost frământată de dispute interne, destrămându-se în mai multe cnezate. Aceasta destramare a înlesnit cucerirea țării de către mongoli. Sub ocupație mongolă, dezvoltarea societății ruse scade, fiind izolată de restul Europei. “Ca urmare, centrul de greutate al puterii politice și militare a slavilor de răsărit se plasează, în secolele XIV-XV, spre nord-est, în regiunea Moscovei” .

La începutul secolului al XVI-lea, statul rus și-a stabilit ca ținte ale politicii naționale recucerirea teritoriilor acaparate în timpul invaziilor mongole și protejarea frontierelor împotriva unor noi atacuri. Ivan cel Mare a fost primul care și-a luat titlul de "Mare Cneaz (Duce) al tuturor rușilor". In timpul domniei lui, se consolidează dominația Moscovei în zonele înconjurătoare,cucerind cnezatele mai mici sau obligând principii locali să-i recunoască suzeranitatea. Astfel, “Rusia se emancipeaza definitive de sub dominatia mongolă” .

În 1574 urmează la tron nepotul lui Ivan cel Mare, Ivan cel Groaznic, fiind la numai 16 ani, încoronat în mod oficial Țar al Rusiei. În timpul domniei lui se pun “bazele autocratismului” și se include în “Rusia hanatele tătare Kazan și Astrahan și se inaugurează cucerirea Siberiei” .

În 1916, noul țar, “Mihail Romanov întemeiază noua dinastie a Romanovilor și pune bazele monarhiei absolutiste” . Astfel, Rusia devine un imperiu multinațional.

În secolul al XVI-lea Rusia devine singura mare putere ortodoxă suverană a Europei datorită unor transformări ca: “mutarea scaunului metropolitan de la Vladimir la Moscova, apoi ridicarea acestuia la rang patriarhal.” De fapt, adoptarea ortodoxismului ca religie de stat a avut loc in anul 988, iar “după căderea Constantinopolului, in 1453, Rusia a rămas singura țară creștină suficient de puternică la extremitatea estică a Europei Răsăritene, ceea ce i-a permis, mai târziu, să se pretindă ca unică moștenitoare a Imperiului Roman de Răsărit” , luându-și numele de “A Treia Romă”.

3. Expansiunea Imperiului Rus

“Există în istoria Rusiei mai multe direcții de înaintare, fiecare concentrând adevarate direcții de expansiune. O asemenea directivă a fost reprezentată de expansiunea spre nord, marcată de cucerirea Novgorodului, apoi a Țărilor Baltice și chiar a unor teritorii subarctice. Ocuparea acestei poziții a creat condițiile unei adevărate reorientări geopolitice a Rusiei, inaugurate sub conducerea lui Petru I. Ea se concretizează mai întâi prin mutarea capitalei rusești de la Moscova la Petrograd, în primii ani ai se-colului al XIX-lea. Locul pe care se va ridica Petersburgul era situat pe malul mării, chiar la estuarul Nevei, la 600 km distanță de Moscova. Valoarea lui consta în deschiderea pe care o asigura, în poziția avantajoasă pe care o oferea pentru comerț. S-a spus despre Petru I că a fost un „rus germanizat”. În această perioadă, economia Rusiei cunoaște o remarcabilă înflorire și au loc ample reforme cu scopul modernizării societății și a instituțiilor urmărind modelul vest-european.

A doua expansiune a Moscovei a fost către sud- vest. „Rusia înfrânge în Războiul Nordic, în alianța cu Danemarca și Polonia, armata regelui Suediei, Carol al XII-lea, și obține, astfel, ieșirea la Marea Baltica. Aici este, de altfel, fondat în 1703 Sankt Petersburg, noua reședință imperială.” „Se confruntă cu Imperiul Polono- Lituanian pe care l-a învins, apoi cu cazacii din Bazinul Inferior al Niprului, iar la 1964, Ucraina, până atunci ocupată în mare parte de Polonia, se alătură Rusiei. La sfarșitul secolului al XVIII-lea Rusia participă la cele trei împărțiri successive ale Poloniei ( 1772, 1792, 1795) și ocupă după ultima împărțire, când Polonia dispare ca stat, o bună parte a teritoriului său care nu va reveni Poloniei decât în 1918. Concomitent atinge coasta de nord a Mării de Azov, iar pe malul Marii Negre dezvoltă portul Odesa si baza navală Sevastopol. In 1812, ocupă Basarabia, depașește Nistrul și ajunge la Prut. Astfel Rusia controlează în întregime istmul care leagă Marea Baltică de Marea Neagra.”