Jocul - activitatea fundamentală a copilăriei

In „Marele dictionar al psihologiei”, jocul este definit ca un „mod de activitate polimorfa, observabila cu o frecventa cu atat mai mare cu cat urcam pe scala animala ,si ocupand un loc cu atat mai considerabil in viata unui individ, cu cat acesta este mai tanar”(p.652).

Exista in structura psihicului uman o dispozitie naturala spre loisiruri, dispozitie ce e intretinuta de mecanismele de aparare impotriva oboselii, a plictiselii si a stresului etc., dar intretinuta de tendinta naturala spre relaxare si echilibru, spre o stare de absorbtie placuta intr-o activitate ce nu angajeaza tensional resursele psihice.

In literatura psihologica si pedagogica se poarta numeroase dispute in jurul jocului. O dovada in acest sens o constituie aparitia a numeroase teorii care incearca o explicare cat mai adecvata a comportamentului ludic specific omului la diverse varste. Explicarea jocului trebuie sa fie raportata la modul de viata al omului, la formarea si evolutia proceselor psihice, a personalitatii in general. Intelegerea vietii de relatie specifica omului ne conduce spre ideea ca jocul la copil se incadreaza in fenomenul mai larg al adaptarii sociale ce este specific la om. Odata cu cresterea si dezvoltarea psihica, copilul adopta o conduita ludica complexa, impregnata de demersurile inteligentei.

Astfel, J.M. Parten ajunge la concluzia ca exista sase categorii de comportamente in functie de etapele de varsta: comportamentul copilului care se plaseaza in afara ocupatiei; comportamentul sau jocul solitar, izolat; comportamentul copilului care observa jocul e il intereseaza si care poate eventual comunica cu unii din partenerii jocului; comportamentul ludic paralel, in care un copil se joaca la fel cu alti copii, dar fara sa coopereze cu acestia; comportamentul ludi asociativ, cand copiii incep sa se joace impreuna, dar fara o organizare riguroasa a actiunilor de joc si a rolurilor; comportamentul ludic de cooperare, cand actiunile sunt bine organizate si copilul devine constient de rolul pe care il are in cadrul grupului de joc.

J. Piaget impune explicarea jocului ca un proces de asimilare ce comporta o functie dubla. Pe de parte, in timpul jocului, are loc o asimilare de impresii si reactii ce duce la dezvoltare prin functionalitate, iar pe de alta parte, asimilarea se organizeaza datorita unei antrenari si organizari de natura mentala. De aceea, prin intermediul jocului in care se manifesta conduite specifice se elaboreaza scheme de actiune practica si mentala care stimuleaza si alimenteaza procesul dezvoltarii. In jocul simbolic, asimilarea realului este maxima. J. Piaget considera ca jocurle au un evident caracter egocentrist in prima si chiar o parte din a doua parte a copilariei.

Jocul nu se confunda cu placerea, desi prin intermediul activitatii ludice se realizeaza distractia. Prin joc se obtine placerea, dar o placere de natura morala (J. Chateau) – copilul are posibilitatea de a distinge intre joc si purulamuzament. Jocul presupune un plan, fixarea unui scop si respectarea anumitor reguli, ca in final sa se poata realiza o actiune ce produce satisfactia. Prin joc se afirma personalitatea copilului. El continua sa ramana un mijloc de afirmare imediata, directa.

Copiii lipsiti de posibilitatea de a se juca raman „saraci” , atat sub aspect cognitiv, cat si sub acela al personalitatii. Jocul ofera copiilor conditii inepuizabile de impresii care contribuie la imbogatirea cunostintelor despre lume si viata, formeaza si dezvolta in mod direct capacitati observative, iar in mod direct, jocul creeaza o mare antrenare, competenta, deprinderi activate, mareste capacitatea de intelegere a situatiilor complexe, creeaza capacitati de retinere, dar si de dozare a fortelor fizice si spirituale, capacitati de concentrare, de supunere la contextul unor reguli si dorinta de a reusi in jocurile cu reguli, tensiune afectiva complexa, capacitati de a rezolva situatii, probleme , creativitate. Pentru omul adult, jocul procura placere, distreaza, amuza, dar totodata contribuie la dezvoltarea si reenergizarea, reantrenarea tonusului – anularea oboselii, ceea ce justifica utilizarea jocului ca instrument de psihoterapie.