Comisia Europeană

Introducere

Tratatul de la Lisabona aşează Comisia Euroapeană printre cele 7 instituţii ale Uniunii Europene. Conform art. 9D, alineatul 1, aceasta promovează interesul general al Uniunii şi ia iniţiativele corespunzătoare în acest scop, asigură aplicarea tratatelor, precum şi a măsurilor adoptate de instituţii în temeiul acestora. Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, execută bugetul şi gestionează programele. Are funcţii de coordonare, de executare şi de administrare, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate. Cu excepţia politicii externe şi de securitate comune şi a altor cazuri prevăzute în tratate, aceasta asigură reprezentarea externă a Uniunii. Comisia adoptă iniţiativele de programare anuală şi multianuală a Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituţionale.

Datorită puterilor ce îi sunt atribuite, a rolului important pe care îl deţine în procesul decizional şi a locului deosebit ce îl ocupă în sistemul instituţional am putea susţine faptul că această instituţie este una dintre cele mai importante instituţii ale Uniunii. Însă, ca toate celelalte instituţii, Comisia are şi ea unele lipsuri pe care euroscepticii nu s-au sfiit să le folosescă în critica lor asupra acestei instituţii.

Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze principalele minusuri ale Comisiei Europene şi modul în care a reuşit sau nu Tratatul de la Lisabona să le rezolve. Pentru realizarea acestui lucru voi aduce în discuţie câteva critici referitoare la activitatea Comisiei, rolulul aceastei în procesul decizional, şi la modul în care îşi îndeplineşte rolul stabilit de tratate.

Scopul acestei lucrări este de a face o critică cât mai detaliată a activităţii Comisiei Europene. Lucrarea este structurată în patru părţi care analizează lipsurile Comisiei în următoarele câmpuri: partea organizaţională şi partea corespunzătoare procesului decizional propriu-zis, reprezentarea externă a Uniunii Europene, urmate de o ultimă parte care analizează modificările introduse de tratatul de la Lisabona şi eventualul impact asupra performanţelor Comisiei Europene. Trebuie menţionat că cele trei câmpuri sunt corelate între ele, şi performanţa într-un domeniu este legată de performanţa în celălalt domeniu.

1. Din punct de vedere organizaţional

În această primă parte a lucrării voi dezbate lipsurile Comisiei din punct de vedere organizational, şi nu numai. Voi trata în special problema deficitului de comunicare precum şi minusurile Comisiei Europene în ceea ce priveşte activitatea şi modul de organizare.

1.1. Deficitul de comunicare

Una dintre numeroasele critici referitoare la Comisie aduce în discuţie deficitul de comunicare, nepriceperea sa de a explica cetăţenilor „de ce există ea şi de ce face ce face”. Pentru a susţine această afirmaţie putem folosi exemplul Comisiei Prodi, condusă de Romano Prodi, de origine italiană, care a fost caracterizat ca fiind un slab comunicator şi greu de înţeles (mai ales în engleză sau franceză). Coordonarea şi administrarea internă slabă, lipsa de carismă a conducătorilor a atras o viziune negativă asupra acesteia. Deşi Prodi a încercat să reformeze această instituţie, acţiunea sa a fost ineficientă. Nici Comisia Santer nu a reuşit să îmbunătăţească reputaţia acestei instituţii. După cum se prea bine ştie, cercetările efectuate asupra membrilor acesteia în domeniul corupţiei a dus la o demitere în bloc a Comisiei, acest lucru contribuind la opinia negativă a unora asupra Comisiei Europene. Comisia a fost acuzată de corupţie, însă în lipsă de reale dovezi aceste acuzaţii care ar putea fi considerate nefondate.

O altă dimensiune a acestui deficit de comunicare are în vedere mass-media, şi anume faptul că aceasta persistă adesea asupra unei imagini a Comisiei ca un „organism necunoscut, distant şi străin”. Deşi dispune de un serviciu mediat centralizat şi cu informări zilnice, presa naţională preferă să relateze informaţii venite din partea miniştrilor naţionali decât din partea purtătorilor de cuvânt ai Comisiei.