Management Strategic

TEMA 1. Strategia şi rolul său în managementul strategic al organizaţiilor

Managementul strategic se defineşte ca un set complet şi complex de niveluri de acţiune asupra organizării prin strategii, deciziei prin politici, coordonării prin planuri de afaceri şi antrenării prin programe şi tactici împreună cu etapele necesare pentru implementarea acestor niveluri în activitatea firmei.

Managementul strategic reprezintă managementul firmei bazat pe strategie; în consecinţă strategia constituie fundamentul managementului strategic, îi conturează acestuia priorităţile, devenind factor de bază în elaborarea programelor de management şi în procesul derulării acestora

Se poate vorbi astfel de un sistem strategic ce stă la baza managementului strategic şi care se aplică pe mai multe niveluri. Legătura dintre sistemul strategic şi managementul strategic este şi de această data tot de la parte la întreg.

În literatura de specialitate termenul larg utilizat pentru toate nivelurile de acţiune ale managementului strategic este acela de strategie. Din acest motiv este nevoie de a realiza o diferenţiere între strategiile de firmă (strategii tipice), strategiile de afaceri (politici), strategiile funcţionale (planuri de afaceri) şi strategii operaţionale (programe şi tactici).

Termenul de strategie cunoaşte o elaborare destul de exactă, încă din antichitate, chiar dacă domeniul în care este utilizată strategia nu este cel economic; arta generalului care comanda o armată plasează acest concept în domeniul militar.

Strategia poate fi definită ca ansamblul măsurilor tehnice, economice, organizatorice şi de decizii optime ce se iau într-o perioadă de timp în cadrul unei firme, în vederea realizării de activităţi eficiente şi rentabile. Strategia de management se constituie in ansamblul structurat al activităţilor prin care o firmă urmăreşte să-şi îndeplinească obiectivele specifice.

De-a lungul timpului, strategia organizaţiilor în general şi firmelor in special, a fost abordată diferit datorită schimbării concepţiilor.

Peter Druker a fost printre primii care au punctat importanţa deosebită a strategiei pentru firme şi a indicat conţinutul său. În 1954, Peter Druker releva că strategia unei organizaţii răspunde la două întrebări: În ce constă afacerea?; Care ar trebui să fie obiectul de activitate al firmei?

Prima abordare temeinică şi de sine stătătoare a strategiei a aparţinut, însă, lui Alfred Chandler în lucrarea Strategy and structure, publicată in 1962. Strategia este definită ca ”determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea cursurilor de acţiune şi alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”. Însă, aceasta definiţie a strategiei nu permite diferenţierea procesului de elaborare a strategiei de strategia însăşi.

Kenneth Andrews şi Igor Ansoff au fost primii specialişti care au realizat această diferenţiere. Trecând la diferenţierea concretă a procesului de elaborare a unei strategii de strategia în sine, Kenneth Andrews şi Igor Ansoff dau noi valenţe termenului de strategie, care poate avea capacitatea de a defini însăşi obiectivul esenţial al unei firme, al unui domeniu de activitate.

În acest sens, K. Andrews defineşte strategia ca fiind structura obiectivelor, scopurilor, politicile şi planurile majore pentru realizarea lor, astfel stabilite încât să definească obiectul actual sau viitor de activitate ale afacerii şi tipul de întreprindere. I. Ansoff tratează strategia ca axul comun al activităţii organizaţiilor şi produselor pieţelor, ce defineşte natura esenţială a activităţii economice, pe care organizaţia o realizează sau preconizează să o facă în viitor. În accepţiunea lui strategia are patru componente: domeniul produspiaţă, vectorul de creştere, avantajul competitiv şi sinergia.

Cu referire strict la domeniul economic, pentru evoluţia modul de analiză şi definire a strategiei trebuie amintită contribuţia lui Henry Mintzberg , care defineşte strategia în cinci moduri diferite: strategia ca o percepţie, prin care desemnează un curs prestabilit de acţiune, pentru a soluţiona o situaţie; strategia ca o schiţă sau un proiect ce constă într-o manevră menită să asigure depistarea unui contracurent sau oponent; strategia ca un model ce stabileşte o structură de acţiuni consistente în plan comportamental; strategia ca o poziţionare a firmei ce rezidă în mijloacele de identificare a locului pe care organizaţia îl are în mediul său cel mai frecvent pe piaţă; strategia ca o perspectivă ce implică nu numai stabilirea unei poziţii, dar şi o anumită percepere a realităţii ce se reflectă în acţiunile sale, vizând piaţa, tehnologia.

Specialistul mondial numărul unu în strategie în perioada actuală M. Porter utilizează termenul de “strategie generică”, arătând că aceasta constă în :”specificarea abordării fundamentale pentru obţinerea avantajului competitiv urmărit de firmă, ce furnizează contextul acţiunilor de întreprins în fiecare domeniu funcţional. În practică, totuşi, multe planuri strategice sunt liste ale fazelor de acţiune, fără o articulare clară cu avantajul competitiv ce se urmăreşte a se realiza şi a modalităţilor de utilizat”.

Într-o accepţiune modernă de management-marketing strategia desemnează ansamblul activităţilor majore ale organizaţiei pe termen lung, principalele modalităţi de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea obţinerii avantajului competitiv potrivit misiunii firmei.