Comportament organizațional - satisfacția în muncă

Edwin A Locke consideră satisfacţia, reacţia pe care cineva o are faţă de slujba sa, o stare emoţională plăcută sau pozitivă ce rezultă din aprecierea propriei slujbe a muncii O’Reilly 1991 defineşte satisfacţia în muncă ca fiind atitudinea generală faţă de muncă. Duane şi Sydney Schultz 1990 o consideră ca fiind dispoziţia psihologică a oamenilor faţă de slujba lor

Definiţiile de mai sus se referă la stisfacţia în sens general. Se consideră că satisfacţia globală faţă de slujbă nu este cea mai adecvată măsură pentru ceea ce simt oamenii pentru muncă. Oamenii putând fi satisfăcuţi cu unele aspecte ale muncii şi cu altele nu, o măsură globală a satisfacţiei nu poate reflecta clar aceste diferenţe. Astfel Duane şi S. Sydney precizează ca aceasta implică o colecţie de numeroase atitudini. Keith Davis si J.W. Newstrom 1985 definesc şi ei satisfacţia ca un set de simţăminte favorabile sau defavorabile legate de cum îşi văd angajaţii munca

Satisfactia in munca este o stare emotiva pozitiva care rezulta din opinia personala a angajatului asupra muncii sale sau climatului de munca, o stare de echilibru la care ajunge individul in momentul in care raspunde complet unor nevoi, sau asteptari constiente sau inconstiente.

Satisfactia in munca poate viza diferite aspecte, printre care amintim: salariul si beneficiile materiale, promovarile, recunoasterea, conditiile de lucru, supravegherea, colegii de munca, politica organizationala.

Satisfactia in munca are o mare importanta pentru manageri, deoarece se estimeaza ca un angajat satisfacut va putea fi mai performant. Studiile au demonstrat o legatura directa intre lipsa performante si insatisfactia in munca. In acelasi timp, in cadrul angajatilor care resimt insatisfactie in munca se gasesc un procentaj mai mare de simptome fizice sau psihologice, de oboseala, precum si o rata mai mare a absenteismului.

Importanta muncii este deosebita pentru dezvoltarea individului. In munca, persoana isi satisface aspiratiile, isi realizeaza idealurile, isi intregeste si isi imbogateste personalitatea.

La baza alegerii carierei stau: aspiratiile, idealurile, interesele, aptitudinile, etc. Astfel, in timp ce unii dintre noi optam pentru anumita meserie deoarece credem ca prin acea munca ne vom realiza nazuintele, altii aleg o alta munca pentru a obtine un salariu mai bun sau pentru a-si satisface nevoia de afiliere, sau pur si simplu, alegem o munca la intamplare, fara a sti prea multe despre ce urmeaza sa facem.

Motivele care stau la baza alegerii unei cariere sunt extrem de diverse. Motivul este acel fenomen psihic ce are rol esential in declansarea, orientarea si modificarea conduitei. Motivul este cauza principala a unui comportament, dar nu orice cauza este un motiv. De exemplu: o detunatura puternica ne face sa tresarim, ea este cauza reactiei noastre, dar nu spunem ca este "motivul" tresaririi noastre. Motivul este o cauza interna care determina conduita noastra. Daca dorim sa intelegem mai bine optiunile unei persoane, eventual sa intelegem pozitia pe care o va adopta in diferite situatii, sau sa exercitam o influenta educationala asupra ei si chiar sa ne dam mai bine seama despre "parghiile" prin care diferite simatii ne influenteaza, este necesar sa cunoastem doua aspecte:

- mixarea motivelor intr-o actiune;

- forta relativa a motivelor.

Asocierea diferitelor motive este generata de polivalenta obiectelor sau a actiunilor, de faptul ca o actiune oarecare poate satisface si frustra simultan mai multe necesitati.

Forta relativa a motivelor este data de cel putin doi factori:

- gradul de satisfacere / nesatisfacere;

- pozitia motivului in piramida trebuintelor.

Asadar, satisfactia in munca este unul dintre factorii eficientei generate a muncii. Din perspectiva psihosociologica, satisfactia muncii apare ca rezultat al diferentei dintre ceea ce indivizii obtin ca recompensa a muncii si ceea ce estimeaza ei ca ar trebui sa obtina.

C. Zamfir considera ca satisfactia in munca poate fi analizata pe mai multe dimensiuni:

a. Satisfactia economica produsa de stimuli financiari si importanta pentru intrare,

ramanerea in profesiune sau parasirea ei. Ea confera sentimentul securitatii, satisfacand

nevoile de stima, de putere, de prestigiu si de pozitie sociala. Totusi oamenii nu muncesc

numai pentru a castiga bani ci si pentru ca le place ceea ce fac sau conditiile in care isi

desfasoara activitatea, pentru ca stabilesc contacte sociale, relatii afective cu semenii lor.