Contracte Comerciale

I. CONTRACTELE COMERCIALE – PROBLEMELE GENERALE

TEORETICO-APLICATIVE

1.1 CONTRACTELE COMERCIALE

sunt instrumente juridice si tehnico-economice cu ajutorul carora doi sau mai multi parteneri de afaceri, de comun accord, se obliga reciproc, sa creeze, sa modifice sau sa stinga un raport (relatie) economica/afacere.

Contractul comercial este un acord de vointa, o conventie bilaterala, consensoala, sinalagmatica si oneroasa prin care partile contractante dau viata activitatii lor economice, conform specificitatii obiectului lor de activitate. In calitatea lor de agenti economici, firmele au pe piata o dubla calitate: client/achizitor comparator de bunuri/servicii necesare pentru desfasurarea activitatii proprii si de ofertant/furnizor/vanzator de bunuri/servicii rezultate in procesul de activitate.

Caracterul comercial al contractelor rezulta pe de o parte din natura marfurilor/serviciilor care fac obiectul afacerilor (tarnzactiilor comerciale), iar pe de alta parte din calitatea de comerciant/om de afaceri a partilor/partenerilor contractanti (personae fizice/juridice).

Contractele comerciale se deosebesc de alte tipuri de contracte sau conventii prin faptul ca ele exprima acordul de vointa al partilor, intentia lor de a se obliga asupra acelor aspecte din viata economica la care participa, dand curs libertatii prin care partile pot decide asupra continutului/formei/efectelor contractului, cu conditia de a nu contravenii dispozitiilor imperative ale legislatiei comerciale.

In teoria ca si in practica tranzactiilor comerciale, un contract commercial pentru a fi valabil si a-si produce efectele fata de parteneri, trebuie sa indeplineasca anumite conditii/cerinte, care nu vin in contradictie cu principiul libertatii contractuale, ci dimpotriva ii contureaza continutul.

Conditiile de fond, esentiale se refera la:

1. Capacitatea partilor de a “incheia” contracte comerciale, cuprinde atat capacitatea de executie cat si capacitatea de folosinta, componente care se manifesta diferentiat dupa cum partenerul de tranzactii comerciale este comerciant persoana fizica sau comerciant persoana fizica.

Capacitatea de exercitiu este abilitatea persoanei fizice/juridice de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile, iar capacitatea de folosinta este aptitudinea persoanei fizice/juridice de a avea drepturi si de a-si asuma obligatii (adica de a putea fi subiect de drept). Capacitatea partilor pune si ale doua probleme: pentru persoana fizica incapacitatea, respective incompatibilitatea cumului de profesii (avocat, notar, medic, professor etc. cu profesia de comerciant), iar pentru persoana juridical/comerciant problema reprezentantiilor ei legali: de regula managerul ei general/directorul general si/sau juristconsultul (si alti salariati pot reprezenta legal firma, in vederea incheierii valabile a unei tranzactii comerciale, cu conditia existentei unei imputerniciri-procure speciale, semnata si parafata de reprezentantii legali ai societatii comerciale).

2. Consimtamantul valabil exprimat al partenerilor la momentul incheierii tranzactiilor comerciale subliniaza cerinta existentei libere si neviciate a celei de-a doua conditie de valabilitate a contractului comercial.

3. Existenta obiectului determinant sau determinabil, a carei circulatie se realizeaza prin intermediul contractului commercial respective.

Obiectul unui contract comercial poate fi o marfa prezenta sau viitoare, un bun real/cert (un activ-magazin, deposit etc.) o prestatie oarecare (serviciu present/viitor).

4. O cauza licita a contractului comercial, care se constituie in motivul determinant al acestuia, respectuiv scopul concret pentru care se consimte la asumarea obligatiilor (profitul).

Conditiile de forma a contractului comercial precizeaza modul in care se manifesta vointa partilor pentru incheierea tranzactiilor comerciale. Dupa modul cum se poate manifesta vointa partilor contractante, legea distinge trei forme distincte:

a) forma de manifestare a vointei partilor “ad validitatem” ca o conditie esentiala, de existenta a contractului comun.

b) forma “ad solemnitatem” , impune obligativitatea manifestarii vointei intr-o “forma” solemna.

c) forma “ad probatlonem”, in care utilitatea formei de manifestare a vointei este de a fi eventual o proba, daca va fi nevoie, in caz de litigiu.

Desi contractile comerciale nu sunt contracte formale, numite si deci forma scrisa a acestora nu este obligatori, practicare afceriilor inclusiv doctrina, recomanda incheierea contractului commercial in forma scrisa avnd in vedere avantajele/garantiile pe care le confera atat pentru parteneri cat si pentru terti:

- precizeaza natura si dimensiunea, structura obligatiilor asumate de catre parteneri;

- identifica denumirea atribuita de partenerii tranzactiilor comerciale oferind elemente comerciale, in caz de nevoie;

- reprezinta un inscris comum, ata de proba reciproca cat si fata de terti.