Procesul de Formulare a Strategiei Firmei

Firma isi crează propiul său mediu prin opţiunile sale şi, de asemenea, cauta sa se adapteze la acesta intr-o maniera aproape constanta. Viziunea managerului in biroul sau, care stabileste strategia, intocmeste planuri, care vor ghida toate acţiunile viitoare este o deformare a realităţii. Managerul este un factor esential prin impulsul si orientarile pe care le poate da, dar el nu este singurul.

Planurile pot sa se modifice in timp ca urmare a unor situatii neprevăzute sau a unor ocazii pe care firma nu-şi permite sa le omita sau sa le rateze. De asemenea, o serie de noi initiative pot fi intreprinse in cadrul realizării strategiei adoptate, acestea putand modifica drumul pe care întreprinderea l-a adoptat iniţial.

Raportandu-ne la conceptia lui H. Mintzberg, demersul strategic ia forma unui flux continuu progresiv de actiuni, unele deliberate şi planificate, iar altele spontane, care raspund evenimentelor neprevazute la care intreprinderea se adaptează conform urmatoarei figuri.

Strategie

dorita Strategie deliberată

Strategie Strategia spontană

nerealizată

Problema care se ridica este, cum se poate aplica un sistem care sa permită elaborarea strategiei dorite si luarea in calcul a elementelor neprevăzute.

In literatura de specialitate sunt prezentate două modalităţi, una mai tradiţională, adaptată unor situaţii bine definite, respectiv planificarea strategică, iar a doua mai recenta, strategia dinamică inter-relaţională (STRADIN), care perimite luarea in considerare a elementelor noi sau initiativei personale.

Planificarea strategică

In cadrul demersului de elaborare a strategiei firmei, planificarea strategica face apel la 2 dimensiuni ale fimei:

 o primă dimensiune analitică si economică, ce ilustrează caracteristicile obiective ale firmei si mediului sau, respectiv: mijloacele de care dispun, piata potentiala, etc.

 a doua dimensiune, politica si umana pune in evidenţă existenta unor „actori” cu obiective individuale contradictorii, putând ajuta la realizarea strategiei sau, din contra, aducandu-i un prejudiciu iremediabil.

In cadrul demersului de analiză sistematică a situaţiei, de formulare a strategiei si de stabilire a planurilor ce se vor derula, trei demersuri principale se disting:

primul este demersul descendent, procesul de planificare este initiat la varful piramidei organizaţiei si se defalcă etapă cu etapă spre baza piramidei( demers de sus in jos);

Misiune, obiective globale, constrangeri (mijloace,resurse)

Strategii functionale (divizie, departament, serviciu)

Demersul „sus-jos” se pretează şi el firmelor cu activităti multiple, dar firma nu obtine nici un profit de pe urma potentialului sau uman, in termeni de informatie, cunostinte si experienţă.

 al II-lea demers este ascendent, fiind rezultatul unei agregari progresive a optiunilor efectuate la nivelele ierarhice in mod crescator (demersul „jos-sus”);

Strategie si obiective bine fixate

Obiective, strategii functionale (divizie, departament, serviciu)

Acest demers se pretează cel mai bine la firmele cu activitate unică sau dominantă pentru care nu există problema opţiunilor de alocare a resurselor intre activităţi.

al III-lea demers combina cele 2 precedente, un dialog intre varf si bază este instituit, astfel încât sa permita celor care vor pune in practica strategia elaborată sa participe la elaborarea sa, lasand managementului de varf responsabilitatea ultima de orientare generala a firmei si de fixare a priorităţilor acţiunilor.

Demersul „sus-jos-sus”, cunoscut si sub denumirea de „planificarea japoneză”,face apel la ansamblul membrilor firmei, cautând realizarea unui consens in cadrul obiectivelor generale, bazându-se pe experienţa si cunoştiinţele tuturor membrilor firmei, fiind perceput ca un demers bine adaptat marilor firme care au activităţi multiple.

Procesul rational si analitic de formulare a strategiei- dimensinea economică

Cuprinde o serie de etape, avand ca scop esential gasirea in mod progresiv si iterativ a unei compatibilităţi intre, pe de o parte, resursele, competentele si caracteristicile interne ale firmei,iar pe de alta parte, strategiile de adoptat fata de concurenta si mediul ecoomic, social,politic si tehnologic.

Acest demers se axeaza sistematic in jurul a patru intrebari fundamentale:

1. Ce vrea firma? 2.Care este situatia ei? 3.Ce ar vrea sa faca? 4.Ce va face?

Procesul este unul formal, care nu ia in considerare dimensiunea politica a firmei, respectiv puterea diferitior „actori” interni si externi firmei, care pot favoriza sau impiedica aplicarea strategiei.