Contabilitatea Stocurilor

CAPITOLUL I

Noţiuni generale privind stocurile

1.1. Rolul contabilităţii în cadrul întreprinderii

Contabilitatea este o activitate centrală în viaţa econimocă. Chiar şi în cele mai simple economii suntem nevoiţi să ţinem o evidenţă a bunurilor, a datoriilor, precum şi a tranzacţiilor noastre cu alţii. Rolul contabilităţii devine şi mai important în complexele economiei moderne. Deoarece resursele sunt insuficiente, trebuie să alegem dintre mai multe alternative, iar datele contabile sunt necesare pentru a identifica cea mai bună alternativă.

În ansamblu, contabilitatea se ocupă cu strângerea, prezentarea şi interpretarea datelor economice. Contabilitatea se ocupă de măsurarea, înregistrarea şi controlul celei mai importante laturi a afacerilor şi anume banii. În trecut, în unele societăţi, cu precădere în Marea Britanie şi în special printre contabili, mulţi considerau că stăpânirea cunoştinţelor contabile era singura pregătire necesară pentru cei ce-şi conduceau propria afacere. Astăzi, această părere poate fi considerată învechită, dar este o certitudine că stăpânirea principiilor fundamentale ale contabilităţii este o condiţie necesară pentru asumarea rolului de director general.

Funcţionarea întreprinderilor este strâns legată, printre altele şi de organizarea contabilităţii ca principal instrument al conducerii precum şi sursă de informare în baza unor norme unitare pe care le stabileşte Legea Contabilităţii.

Contabilităţii îi revine în principal sarcina de a asigura cunoaşterea, gestionarea şi controlul patrimoniului, precum şi a rezultatelor obţinute în orice unitate economică, indiferent de mărimea şi natura proprietăţii.

Sistemul de contabilitate nu este însă singura şi cea mai bogată sursă de informaţii necesare realizării funcţiilor manageriale, dar este principală şi permite obţinerea acestora într-un mod continuu, corelat şi documentat.

Limitele informaţionale ale sistemului de contabilitate sunt determinate de specificul fiecărei întreprinderi, respectiv de operaţiile derulate, de mărimea lor, de volumul datelor şi de necesităţile informaţionale ale conducerii si utilizatorilor externi. Managerii acestora trebuie să facă apel şi la alte surse de informare, ca de exemplu cele ce rezultă din documentele cu caracter normativ, cele furnizate de unele publicaţii, buletine informative, statistici editate de organizaţiile profesionale ale acestora şi nu în ultimul rând la cele ce provin din contactul direct cu persoanele fizice şi juridice cu care intră în relaţii.

Informaţia contabilă capătă de multe ori şi alte valori dacă aceasta este prelucrată. Prelucrarea informaţiei înseamnă punerea în acţiune a instrumentelor gândirii, a inducţiei, precum şi a deducţiei, a analizei, dar şi a sintezei. Cu ajutorul lor se asigură estimarea sensului în care s-a modificat o situaţie, respectiv înţelegerea efectivă a noutăţii pe care o aduce modificarea. Prelucrarea mai înseamnă şi folosirea unei tehnologii adecvate, avem aici în vedere marele salt calitativ pe care îl oferă informatica de gestiune care permite obţinerea unei informaţii în timp util, exacte, la costuri mult mai reduse şi în acelasi timp stocarea lor într-un volum impresionant.

Scriitorul Tudor Popescu scria atunci când prima maşină rapidă de calcul, adică calculatorul electronic a fost utilizat de om, „omul nu mai este numai om, este un om care dispune de o astfel de unealtă, este un om nou, este o fiinţă eliberată de o serie de activităţi, pe care maşina le execută, şi în locul lor puterea sa de a gândi, de a elabora a crescut neaşteptat de mult”.

Informaţiile indiferent de ce natură ar fi, nu se recepţionează ci doar se constituie. Această opinie presupune atitudine activă de căutare, dat nu la întâmplare ci prin previziuni bazate pe un sistem de ipoteze. Se impune însă multă prudenţă în interpretarea datelor, astfel încât acestea să nu fie denaturate tocmai datorită ipotezelor care au stat la baza căutărilor. Justeţea deciziilor depinde însă şi de volumul informaţiilor. Tendinţa de a nu aduna suficiente date ca şi aceea de a aduna prea multe sunt la fel de periculoase, dar nu există norme de inpunere a căutării informaţiilor şi nici nu pot fi prescrise.

Prelucrarea informaţiei contabile în condiţiile actuale este nemijlocit legată de crearea unei imagini asupra societăţii, în contextul abordării problemelor prin prisma profesionaliştilor contabili şi incidenţa acestora asupra documentelor de sinteză.

Din Legea Contabilităţii, în baza căreia se organizează şi conduce contabilitatea în ţara noastră, rezultă că pe lângă sarcinile de ordin general amintite, trebuie să se asigure:

- Înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimonială şi rezultatele obţinute, atât pentru necesităţile proprii alei persoanei juridice obligate să ţină contabilitatea, cât ţi în relaţiile acesteia cu asociaţii sau acţionarii, furnizorii, clienţii, băncile, organele fiscale şi alte persoane fizice şi juridice.

- Controlul operaţiilor patrimoniale efectuate şi a proceselor de prelucrare utilizate, precum şi exactitate datelor contabile furnizate.

- Furnizarea informaţiilor necesare stabilirii patrimoniului naţional, executarea bugetului public naţional, precum şi balanţelor financiare şi a bilanţului pe ansamblul economiei naţionale.

- Managementul contabil al întreprinderii va stabili următoarele:

- Sarcinile contabilităţii;

- Atribuţiile contabilităţii;

Funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească contabilitatea.

La nivelul unei întreprinderi conducerea contabilităţii trebuie să stabilească sarcinile care trebuie să fie îndeplinite de compartimentul contabilităţii pentru o bună desfăşurare a activităţii în acest compartiment, aceste sarcini sunt următoarele:

- Definirea cu exactitate a obiectelui de studiu şi a sferei de cuprindere;

- Precizarea metodei de cercetare a obiectului şi a procedeelor ei urmărind definirea de principii generale şi procedee bazate pe o terminologie precisă, identică pentru toţi utilizatorii informaţiei contabile.

Principiile contabilităţii: principiul entităţii patrimoniale, principiul partidei duble, principiul costului istoric.