Impozitele Indirecte

CARACTERIZAREA GENERALA A IMPOZITELOR INDIRECTE

Impozitele indirecte se definesc prin incidenţa indirectă pe care o au asupra veniturilor şi persoanelor care suportă sarcina fiscală. In acest sens, este de remarcat faptul că subiectul sau plătitorul unui impozit indirect diferă de suportatorul efectiv al sarcinii fiscale. Astfel, sumele plătite ca impozite indirecte de către agenţii economici sunt recuperate, prin preţurile de vânzare ale bunurilor sau serviciilor vândute de la cumpărătorii şi utilizatorii lor, care sunt în fapt suportatorii din propriile venituri ale acestor impozite.

Impozitele indirecte se diferenţiază în sistemul resurselor financiare publice prin mai multe trăsături.

O trăsătură a impozitelor indirecte constă în caracterul regresiv al sarcinii fiscale. Deoarece cotele utilizate pentru calculul acestor impozite nu sunt diferenţiate în funcţie de venitul, averea sau situaţia personală a celor ce cumpără mărfurile sau apelează la serviciile ce fac obiectul impozitelor, ele lasă impresia că ar afecta veniturile consumatorilor în aceeaşi măsură. Dacă raportăm impozitele indirecte plătite la veniturile diferitelor categorii sociale sau persoane observăm că ponderea acestora (în venituri) este cu atât mai mare cu cât venitul este mai mic, ceea ce echivalează cu o impunere regresivă a veniturilor. Din aceeaşi perspectivă, impozitele indirecte sunt inechitabile, în sfera lor neputând fi aplicate principiile de echitate a impunerii.

O altă trăsătură, atribuită dintr-un anumit unghi de abordare, rezidă în caracterul benevol (facultativ) al impozitelor indirecte, ceea ce presupune că suportatorii acestora apar în situaţia de contribuabili numai în măsura în care achiziţionează şi consumă bunuri şi servicii în al căror preţ sunt incluse impozitele indirecte. De fapt, caracterul benevol este formal şi nereal, pentru că, de regulă, impozitele indirecte se aşează asupra vânzărilor de bunuri şi servicii de strictă necesitate.

Tot o caracteristică a impozitelor indirecte se consideră a fi randamentul fiscal ridicat ce se poate realiza, atât prin prisma cheltuielilor mai reduse de colectare a acestora ca venit al statului, cât şi prin cea a ariei largi de aplicare şi volumului mare al încasărilor la bugetele publice.

Caracteristic pentru impozitele indirecte este şi modul cum acestea afectează formarea şi utilizarea veniturilor suportatorilor. Sub acest aspect este specific faptul că ele nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale.

Impozitele indirecte se caracterizează şi prin sensibilitate sporită faţă de conjunctura economică, deoarece ele operează asupra volumului vânzărilor, care creşte în fazele de “boom” economic şi se reduce în fazele de declin, ceea ce determină fluctuaţii corespunzătoare ale încasărilor bugetare.

Principalele forme ale impozitelor indirecte sunt:

- taxele de consumaţie;

- monopolurile fiscale;

- taxele vamale;

- alte taxe (de înregistrare, de timbru etc.).

I. TAXELE DE CONSUMATIE

Taxele de consumaţie sunt impozite cuprinse în preţul de vânzare al mărfurilor produse şi realizate în interiorul ţării. La plata acestora sunt supuse atât bunurile de consum cât şi mijloacele de producţie.

Apărute în capitalismul timpuriu, taxele de consumaţie au cuprins pe măsura trecerii timpului un număr tot mai mare de produse. În present, se impugn aproape toate mărfurile vândute, iar cotele taxelor de consumaţie au fost majorate.

Taxele de consumaţie au un câmp de aplicare diferit de la ţară la ţară. În orice caz, randamentul lor fiscal este mare. Taxele de consumaţie pot fi delimitate în următoarele categorii:

- taxe speciale de consumaţie, care operează numai asupra anumitor bunuri sau servicii care, de regulă, sunt de larg consum;

- taxe generale pe vânzări, care se aplică la vânzarea tuturor bunurilor şi serviciilor, indiferent de destinaţia lor.

1. Taxele de consumaţie pe produs sau accizele (impozitele speciale pe consum). Sunt cele mai vechi taxe pe consum, tradiţionale. Obişnuit, se aşează asupra bunurilor care intră în consumul celor mai largi categorii ale populaţiei. Astfel de produse sunt: zahărul, sarea, uleiul, tutunul, dulciurile, cafeaua, ceaiul, combustibilii lichizi, cerealele în unele ţări, aparatele electrice, textilele, încălţămintea, anumite obiecte de lux, care se consumă în cantităţi mari şi nu pot fi substituite uşor cu altele, având o cerere neelastică.

Caracteristic este însă faptul că toate ţările, în ultima vreme, în valoarea taxelor de consumaţie, ponderea taxelor pe produs (accize) este în scădere.

Accizele se stabilesc fie în sume fixe pe unitatea de marfă, fie în procente (proporţional) asupra preţului de vânzare. Produsele de import sunt supuse aceloraşi taxe, iar produsele de export, cu unele excepţii sunt scutite. Cât priveşte nivelul taxelor de consumaţie pe produs, se afirmă o tot mai pronunţată tendinţă de creştere. Practicarea accizelor, cum se vede, are nu numai scopuri fiscale, dar şi sociale, uneori chiar politice.