Țintirea directă a inflației - realități și perspective românești

Inflatia este unul din fenomenele care preocupa din ce in ce mai mult populatia, astfel incat mecanismele concrete prin care functioneaza economia sunt putin adaptate pentru a raspunde acestei preocupari.

Inflatia are multe similitudini cu un drog. Initial se instaleaza o stare de euforie, problemele dificile par dintr-o data mai usor de rezolvat, pentru a se mentine starea de satisfactie, cantitatea de drog trebuie insa tot mai mult marita pana la totala dependenta a organismului. Arma de dezintoxicare este deosebit de dura, dar este singura sansa pentru salvarea de la distrugerea totala.

Tintirea directa a inflatiei reprezinta strategia de politica monetara ce presupune stabilirea unei tinte pentru nivelul ratei inflatiei pe o anumita perioada de timp, tinta ce trebuie atinsa prin aplicarea masurilor de politica monetara astfel incat sa se asigure stabilitatea preturilor.

Tintirea directa a inflatiei presupune o monitorizare completa asupra evolutiei preturilor. Mai mult decat atat, obiectivul fundamental al bancii central este acela de a asigura si mentine stabilitatea nivelului agregat al preturilor. Prin aceasta se mareste raspunderea publica a bancii centrale si o obliga la o mai stransa conlucrare cu factorii care influenteaza evolutia fenomenelor economice.

Principalul avantaj al tintirii inflatiei este acela al atingerii si mentinerii unei rate a inflatiei redusa si stabile cu efecte pozitive asupra cresterii economice. In mod foarte simplist , tintirea inflatiei are un mecanism relativ simplu : atunci cand inflatia depaseste tinta, politica monetara trebuie intarita, in esenta prin cresterea ratei dobanzii. Problema este ca o crestere a ratei dobanzii nu este insa cel mai bun raspuns indiferent de cauzele inflatiei, o astfel de masura putand cauza chiar o recesiune a economiei.

Elementele fundamentale ale politicii de tintire a inflatiei sunt simple: banca centrala doreste sa mentina o inflatie egala cu tinta stabilita. Daca rata inflatiei creste peste nivelul tinta, banca centrala incearca sa majoreze rata reala a dobanzii; procedand astfel, are loc reducerea cheltuielilor agregate.Din cauza faptului ca salariile si preturile sunt rigide, aceasta reducere a cheltuielilor determina reducerea productiei, ceea ce echivaleaza cu cresterea somajului. Un nivel ridicat de somaj ciclic modereaza inflatia si ajuta la mentinerea inflatiei la nivelul tintei propuse.

Procesul are loc in sens invers atunci cand inflatia coboara sub nivelul tintei. In acest caz, banca centrala incearca sa reduca rata reala a dobanzii. Aceasta determina cresterea cheltuielilor agregate, iar cresterea cererii de munca determina firmele sa produca mai mult. Daca productia creste, creste si cererea de forta de munca, are loc reducerea somajului ciclic, iar aceste evolutii, cumulate, intensifica presiunile de crestere a preturilor. In acest fel inflatia este mentinuta in apropierea tintei.

ISTORIC

Incepand din anii ٰ90, bancile centrale din numeroase tari au devenit tot mai preocupate de asigurarea stabilitatii preturilor. Exista doua stategii de politica monetara prin care bancile centrale pot atinge obiectivul stabilitatii:

- Strategia bazata pe obiective intermediare

- Tintirea directa a inflatiei

Contatand ca strategia bazata pe obiective intermediare nu este foarte eficienta, bancile centrale din unele tari dezvoltate au trecut cu succes la tintirea inflatiei ca si cadru al politicii monetare. Drept urmare aceasta strategie a devenit o optiune atractiva, fiind adoptata de un numar tot mai mare de tari emergente din Europa Centrala si de Est, America Latina si Asia de Est. In toate aceste tari rata inflatiei a inregistrat un trend descendent, astfel ca pana in prezent nici una din aceste tari nu a renuntat la aceasta strategie.

Conceptul de tintire directa a inflatiei este unul dintre cele mai moderne in materie. Discutii teoretice au avut loc prin anii 80, iar prima tara care a implementat acest regim a fost Noua Zeelanda, incepand chiar din 1989. Pana in prezent, aproape 20 de tari au adoptat acelasi regim , chiar daca au existat detalii de ordin tehnic diferite de la o tara la alta. Este remarcabila in primul rand diversitatea conditiilor din aceste tari la momentul adoptarii politicii de tintire directa a inflatiei.Astfel, in timp ce Canada, Marea Britanie, Finlanda, Spania dar si Brazilia inregistrau rate ale inflatiei de 5% anual sau mai putin, mecanismul a fost adoptat se de Chile si Israel, ale caror rate ale inflatiei erau de 20% sau mai mult, , precum si de Cehia, Polonia si Ungaria, care inregistrau rate anuale in jurul valorii de 10%.