Formarea spațiului comunitar

Cap.1. GENEZA SI EVOLUTIA INTEGRARII ECONOMICE IN EUROPA POSTBELICA

Uniunea Europeană reprezintă, astăzi, o entitate economică, socială şi politică în construcţie, rezultat al unui proces început în urmă cu mai bine de cinci decenii. Citându-l pe Robert Schuman,cu istorica declaraţie din 9 mai 1950, „Europa nu se va construi dintr-o dată, sau pe baza unui singur plan, ci se va dezvolta pe baza unor acumulări bazate pe solidaritatea de facto a statelor europene care şi-au recâştigat suvernitatea naţională după cel de-al doilea război mondial”

Situaţia economică şi socio-politică dezastruasă a continentului, ilustrată în tabelul de mai jos, a cerut adoptarea unor măsuri radicale pentru a menţine pacea şi stabilitatea atât de scump obţinute.

Tabel nr. 1.

Numărul victimelor şi perioada de stagnare economică înregistrată de către statele europene în timpul celui de-al doilea răzoi mondial

Ţara Numărul victimelor Anul premergator celui de-al doilea război mondial in care s-a atins PIB-ul obţinut în 1945

Austria 525.000 1886

Belgia 82.750 1924

Danemarca 4250 1936

Finlanda 72.000 1938

Franţa 505.750 1891

Germania 6.363.000 1908

Italia 355.500 1909

Olanda 250.000 1912

Norvegia 10.250 1937

Suedia 0 PIB-ul a crescut în timpul războiului

Elveţia 0 PIB-ul a crescut în timpul războiului

Marea Britanie 325.000 PIB-ul a crescut în timpul războiului

Sursa tabelului: R, Baldwin, C. Wyplosz, The Economics of European Integration,Editura Economică, Bucureşti, 2006, p. 22.

După cel de-al doilea război mondial, într-o Europă răvăşită de distrugerile fizice şi morale cauzate de război au apărut o serie de proiecte şi strategii menite sa conducă la reconstrucţia continentului.

In centrul lor se afla ideea generoasă şi pragmatică a înlăturării stricăciunilor cauzate de război prntr-un efort comun, rod al colaborării dintre statele europene.

Au apărut, atunci, planuri utopice, cum ar fi acela de a începe construcţia unei Europe unite prin înlăturarea hegemonului, care în viziunea vremii era Germania , dar şi altele pragmatice care, puse în practică, au condus la crearea unor structuri integrative economice puternice: OEEC (Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică, transformată ulterior în OECD -Organizaţia Europeană pentru Cooperare şi Dezvoltare), Comunităţile Europene, CAER-ul, AELS, etc.

Dincolo de toate încercările făcute după încheierea celui de-al doilea război mondial, (cum ar fi Uniunea Economică a Beneluxului, uniune vamală creată la iniţiativa belgianului Paul Henry Spaak în 1944, în urma unui şir de tentative nereuşite în perioada interbelică) procesul integrativ european propriu-zis a început odată cu perceperea corectă, de către statele europene din vestul şi estul continentului, a nevoii de creştere şi consolidare a puterii lor economice în scopul atingerii unor ritmuri înalte de creştere şi dezvoltare economică într-un mediu economic şi politic internaţional marcat în plan geopolitic de războiul rece şi în plan economic de hegemonia Statelor Unite.

Deschiderea spre politicile de tip liberal, coroborată cu nevoia de coordonare a ajutorului american au determinat ţările vest europene să reconsidere ideea creării unei zone economice întărite.

Primul pas a fost făcut prin semnarea unor acorduri de cooperare bilaterală în diferite domenii, prin care se ridicau obstacolele în calea cooperării şi a conlucrării în anumite sectoare, prin utilizarea instrumentelor specifice integrării negative, urmat de crearea unor instituţii şi organizaţii comune ca rezultat al integrării pozitive: Consiliul Europei în scopul coordonării activităţilor culturale şi respectării drepturilor omului, Uniunea Europei de Vest, creată pe baza Tratatului de la Bruxelles, semnat în 1948 şi intrat în vigoare în 1955, în scopul realizării unei strategii comune în domeniul militar şi Organizaţia de Cooperare Economică Europeană (ulterior OECD), înfiinţată în anul 1948, de către ţările beneficiare a finanţării americane în scopul administrării ajutorului american acordat Europei prin Planul Marshall.

Scopul O.E.E.C a fost acela de elaborare a unui program de refacere economică conceput în aşa fel încât să elibereze progresiv Europa occidentală de nevoia sa de ajutor extern. Pe lângă administrarea Planului Marshall, O.C.E.E avea în vedere punerea în aplicare a unui mecanism de coordonare a politicilor economice, prin liberalizarea progresivă schimburilor şi plăţilor, echilibrarea balanţei de plăţi externe şi stabilirea condiţiilor care să permită revenirea la un sistem de convertibilitate generalizată a monedelor.