Reguli speciale aplicabile anumitor contracte în derulare

Codul insolvenței prevede o serie de reguli speciale aplicabile anumitor categorii de contracte în derulare: contractul de credit, contractul de muncă, contractul de închiriere, nuanțări ale regimului juridic al contractului de vânzare a unui bun mobil, vândut debitorului, dar neplătit de către acesta și aflat încă în tranzit la data deschiderii procedurii, contractul de vânzare cu rezerva dreptului de proprietate, contractul de comision, contractul de consignație, contractul de leasing etc. Noua reglementare propune în aceste materii soluții sau clarificări conceptuale care, sperăm, vor fi de natură să contribuie la uniformizarea interpretării și aplicarea unitară și eficientă a reglementării insolvenței. Ne vom referi în continuare doar la două dintre contractele reglementate legal, respectiv contractele de leasing și contractele furnizorilor de utilități.

a) Situația contractului de vânzare

Conform art. 123 alin. (6), “dacă vânzătorul unui bun a reținut titlul de proprietate până la plata integrală a prețului vânzării, vânzarea va fi considerată executată de către vânzător și nu va fi supusă prevederilor alin. (1), rezerva fiind opozabilă administratorului judiciar/lichidatorului judiciar dacă au fost efectuate formalitățile de publicitate prevăzute de lege. Bunul cu privire la care vânzătorul a reținut titlul de proprietate intră în averea debitorului, iar vânzătorul beneficiază de o cauză de preferință, potrivit art. 2347 C. civ.”.

Deși, în principiu, contractul de vânzare este un contract consensual, transmiterea proprietării operând din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat sau prețul nu a fost plătit (art. 1674 C. civ.), prin excepție legiuitorul permite ca vânzătorul să insereze o clauză de rezervă a proprietății, în acest sens art. 1684 C. civ. prevăzând că “stipulația prin care vânzătorul își rezervă proprietatea bunului până la plata integrală a prețului este valabilă, chiar dacă bunul a fost predat. Această stipulație nu poate fi însă opusă părților decât după îndeplinirea formalităților de publicitate cerute de lege, după natura bunului.”

Din prevederile specifice ale art. 123 alin (6) rezultă următoarele consecințe: (i) dreptul de proprietate asupra bunului se transmite de la vânzător la cumpărător (debitorul insolvent) ca efect al deschiderii procedurii. Aceasta înseamnă că,, deși vânzătorul nu a primit prețul, clauza de rezervă a proprietății rămâne fără efect sub acest aspect, însă dacă au fost îndeplinite formalitățile de publicitate, ea îi conferă vânzătorului calitatea de creditor beneficiar al unei cauze de preferință, cu toate avantajele pe care legea procedurii insolvenței le prevede pentru un astfel de creditor. Practic, prin conferirea calității de beneficiar al unei cauze de preferință nu se mai pune problema privilegiului vânzătorului bunului mobil, mai ales că textul art. 123 alin. (6) se referă, atât la bunurile mobile, cât și la cele imobile; (ii) practicianul în insolvență nu mai are dreptul de opțiune prevăzut de art. 123 alin (1) în sensul de a putea decide menținere sau denunțarea contractului de vânzare, acesta fiind menținut prin efectul legii, mai exact ca efect al deschiderii procedurii insolvenței, desigur dacă au fost îndeplinite formalitățile de publicitate cu privire la clauza de rezervă a proprietății.

b) Situația contractelor de muncă și de închiriere

Conform art. 123 alin. (7), “un contract de muncă sau de închiriere, în calitate de locatar, va putea fi denunțat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz”, iar potrivit alin. (8) al aceluiași text legal “după data deschiderii procedurii, desfacerea contratelor individuale de muncă ale personalului debitorului se va putea face de urgență de către administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar. Administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar va acorda personalului concediat doar termenul legal de preaviz. În cazul în care sunt incidente dispozițiile Legii nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește concedierea colectivă, termenele prevăzute de art. 71 și art. 72 alin (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se reduc la jumătate”.

Chiar dacă legiuitorul, în virtutea maximizării averii debitorului, îi permite practicianului în insolvență să mențină sau să denunțe contractele în derulare, în privința contractelor de muncă și a celor de închiriere, acestea pot fi denunțate numai dacă se respectă termenele legale de preaviz.

Ulterior deschiderii procedurii insolvenței, contractele individuale de muncă ale personalului debitorului insolvent se pot desface de către practicianul în insolvență, în regim de urgență, personalul concediat beneficiind exclusiv de termenul legal de preaviz, iar în ipoteza concedierii colective, termenele specifice, prevăzute de Codul muncii se reduc la jumătate.