Drept

I.1. Introducere

Sistemul de drept s-a format în mod istoric având o anumită structură în cadrul fiecărui tip istoric de stat, structură determinată de forma de proprietate dominantă în societate. Asupra formării sistemului de drept dintr-o anumită ţară influienţează şi tradiţiile legislative şi nivelul tehnicii legislative din ţara respectivă.

Ştiinţa dreptului roman a fost cea care a elaborat o serie de concepte de bază ale dreptului dintre care unele s-au transmis până în zilele noastre. O mare importanţă au avut operele jurisconsulţilor romani Paul Cains, Ulpian, Justinian. Acestora le aparţine prima încercare de grupare a dreptului. Ulpian a fost primul jurisconsult care a introdus o diviziune a dreptului, în ius publicum şi ius privatum (drept public şi drept privat). În domeniul lui ius publicum a inclus acele norme de drept care priveau interesele generale ale statului. Ius privatum a fost divizat la rândul lui în dreptul civil, dreptul ginţilor şi dreptul pretorian, dreptul civil aplicându-se cetăţenilor romani, iar dreptul ginţilor aplicându-se străinilor din teritoriile ocupate în urma războaielor (se vorbeşte şi de un drept natural – care în concepţia autorilor ar fi un drept comun existent în conştiiţa oamenilor). În funcţie de izvoarele dreptului, juriştii romani făceau distincţie între dreptul scris şi dreptul nescris, acesta din urmă referindu-se la uzanţe (cutume) sau obiceiurile locale.

Feudalismul a dus la o fărămiţare excesivă teritorial - economică şi juridică. Cutumele locale erau principalele izvoare ale dreptului în perioada de început a feudalismului. Se dezvoltă oraşele şi raporturile marfă - bani începând dezvoltarea proprietăţii burgheze. Această nouă formă de proprietate şi noile raporturi de proprietate în devenire necesitau reglementări juridice corespunzătoare. Ele au fost găsite în dreptul roman care reglementase foarte minuţios proprietatea privată. Dreptul roman a fost expresia juridică clasică a raporturilor de viaţă, reglementând în detaliu toate aspectele privind proprietatea particulară, reglementată ca un drept absolut, astfel încât nici una din legislaţiile următoare nu a reuşit să aducă îmbunătăţiri esenţiale în acest domeniu. Din această cauză, în sec XIV codificarea lui Iustinian a continuat să rămână baza teoriei şi a practicii dreptului, fiind receptată, pe cale cutumiară în Germania, Ţările de Jos, Italia, Franţa, şi Anglia. O mare importanţă au avut-o şi studiile de drept, înfiinţarea de universităţi fapt ce a determinat o tendinţă de autonomizare a dreptului faţă de filizofie şi religie. Vreme îndelungată, dreptul roman a continuat să rămână principalul izvor de drept în multe ţări, spre exemplu el s-a aplicat în Olanda şi Germania chiar la punerea în funcţiune a Codului civil german.

La începutul secolului al XIX –lea dezvoltarea relaţiilor economice şi sociale, a făcut necesară eleborarea unei legislaţii corespunzătoare, intereselor burgheziei în formare. A început o sistematizare a legislaţiei sub forma unor coduri pe materii. O importanţă deosebită în reglementarea relaţiilor economice a ţărilor din Europa Apuseană la avut Codul Civil francez adoptat în anul 1804. Acest cod a influienţat puternic şi legislaţia din ţara noastră fiind luat de model - prin Codul civil adoptat în anul 1864, în vigoare şi astăzi cu unele modificări. Au apărut şi alte coduri, în ţări dezvoltate ca: Franţa, Italia, Germania cum ar fi Codul comercial francez, în 1807 (1887 în România), Italia, Germania etc. Apariţia codurilor a fost cauza care a determinat împărţirea dreptului în ramuri, în sensul în care este studiat şi astăzi. Apariţia codurilor pe materii a impulsionat şi cercetarea ştiinţăfică pe materii. Cu timpul dreptul public a început să se divizeze în drept constitiţional, drept administrativ, drept financiar, drept penal etc, iar cel privat în drept civil, drept comercial, dretul familiei, drept agrar, funciar, etc.

În prezent asistăm la o specializare în interiorul dreptului în sensul apariţiei unor noi ramuri de drept şi de disciplină didactice care au influienţat foarte mult legislaţia (drept vamal, drept fiscal, drept bancar, drept funciar, etc.).

Normele de drept care influienţează modul de organizare, atribuţiile şi actele juridice pe care le adoptă organele statului ce realizează sarcinile şi atribuţiile conferite celor trei puteri de stat existente (puterea legislativă, executivă şi judecătorească) alcătuiesc dreptul public. Din dreptul public fac parte dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual civil şi procesual penal, dreptul internaţional public.

Celelalte norme care reglementează raporturile dintre persoanele fizice şi juridice între ele, alcătuiesc dreptul privat care cuprinde dreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii şi altele.

I.2. Sistemul ştiinţei dreptului

Ştiinţa este un sistem de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire, cunoştinţe obţinute prin metode corespunzătoare în concepte, categorii principii şi noţiuni.

1.Terminologia juridică se prezintă ca sistem ce asigură unitatea de gândire şi de exprimare în drept, ca armonizare a termenilor şi ca liant între ramurile dreptului.

2. Termeni juridici sunt acele instrumente ale gândirii juridice care identifică în realitatea juridică fiecare element sau fiecare aspect ce reprezintă interes pentru drept. Termenii sunt instrumentele primare ale gîndirii juridice şi permit, prin eveluarea realităţii juridice, trecerea de la limbajul comun şi de la oricare sistem de semne şi semnale către limbajul juridic şi sistemul constituit din aceştia.

3.Noţiunile juridice se constituie pe nivelul superior următor, fiimd instrumente fundamentale ale gândirii juridice, prin care se efectueayă generalizarea, sintetizarea şi abstractizarea, stabilindu-se astfel fiecare componentă, ca unitate de sine stătătoare a sistemului de drept care are un corespondent în realitatea juridică.

4. Conceptele juridice sunt instrumente juridice complexe care exprimă prin forme juridice ample şi stabile realitatea juridică şi care asigură fundamentarea filosofică şi axiologică în drept. Conceptele juridice reprezintă pilonii de susţinere ai aricărui sistem juridic.

5. Categoriile juridice sunt instrumente juridice care selectează pe criteriul specificităţii, alcătuind tipologii clasificatoare.categoriile juridice ajută la sistematizarea în cadrul aceleaşi sfere a realităţii juridice, permit realizarea diferenţei specifice în cadrul aceleaşi instituţii juridice ori în cadrul acelaeaşi ramuri de drept, permit trecerea de la o ramură la alta.

6. Principiile unui sistem constituie ansamblul propoziţiilor directoare cărora le sunt subordonate atât structura cât şi dezvoltarea sistemului. Principiile fundamentale ale dreptului reprezintă idei călăuzitoare pentru întreaga legislaţie civilă.

Pornind de la varietatea principiilor şi aplicabilitatea lor se pot face aprecieri privind următoarele principii în dreptul civil.