Principiul Subsidiaritatii

INTRIDUCERE

Principiul subsidiaritatii s-a nascut în Europa din practica de secole de autoguvernare a comunitatilor locale. Subsidiaritatea este un principiu functional, care face posibila distribuirea atributiilor si competentelor în conformitate cu principiul democratiei si al descentralizarii puterii. Aliniatul 3 din articolul 4 al chartei europene a autonomiei locale adoptata la Strasbourg in 1985 formuleaza astfel: "în general treburile publice vor fi rezolvate de catre organele administrative cele mai apropiate de cetateni. Delegarea treburilor publice catre alte organe administrative va depinde de natura si caracterul sarcinii, respectiv de cerintele de eficienta si economice." Aliniatul 4.: "Atributiile autoritatilor locale sînt în general totale si exclusive. Aceste atributii pot fi îngradite de alte organe regionale sau centrale doar în baza prevederilor legale specifice."

Principiul subsidiaritatii este unul dintre pilonii cei mai solizi ai organizarii societatilor. Dupa formularea originala (în enciclica emisa de Papa Pius al XI-lea Quadragesimo Anno) "este interzis sa se treaca de la atributiile persoanelor la atributiile comunitatii toate treburile pe care persoanele prin forte si capacitati proprii le pot realiza, si la fel, trecerea a tot ceea ce o comunitate mai mica, organizata la nivel inferior poate realiza si asigura, în atributiile unei autoritati mai mari si organizate la nivel superior este o injustete si totodata un pacat grav, fiind considerat rasturnarea ordinii firesti a societatii, deoarece toate activitatile sociale prin esenta si puterea lor launtrica au obligatia sa sprijine parti ale societatii unitare, însa niciodata nu au voie sa le distruga sau sa le încorporeze."

COMUNITATEA LOCALA SI AUTONOMIA

Solicitarile de autonomie in cadrul Uniunii Europene au la baza principiul subsidiaritatii, principiu care se numara printre conceptele de baza ale comunitatii europene. Acest principiu sustine ca fiecare set de probleme trebuie rezolvat de catre autoritatea competenta de cel mai mic nivel, eliminandu-se astfel interventia necesara a autoritatilor superioare. Autoritatile centrale ar trebui sa aiba o functie subsidiara, conform acestui principiu, ocupandu-se doar de problemele care nu pot fi tratate la nivel local. Conceptul este aplicabil in mai multe domenii: administratie, politica si cibernetica. Subsidiaritatea constituie unul din elementele de baza ale federalismului. In cadrul legislativ al Uniunii Europene subsidiaritatea reprezinta principiul conform caruia Uniunea poate actiona doar in domeniile si cazurile in care tarile membre cad de acord ca actiunea lor individuala nu este suficienta. Acest principiu a fost introdus prin intermediul Tratatului de la Maastricht din 1992 si este continut si in propunerea pentru un Tratat constitutional al Europei (tratat constitutional esuat in urma referendumurilor negative din Franta si Olanda). Subsidiaritatea este prevazuta in cadrul Tratatului de la Nisa in cadrul articolului 5 in urmatoarea forma: "Comunitatea va actiona in cadrul limitelor de putere conferite prin prezentul tratat si pentru obiectivele care i-au fost astfel atribuite. In domeniile care nu se afla in competenta sa exclusiva Comunitatea va actiona in conformitate cu principiul subsidiaritatii, doar daca obiectivele respectivei actiuni nu pot fi indeplinite suficient de catre statele membre. Nici o actiune a Comunitatii nu poate depasi ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele prezentului Tratat". Articolul 9 al Constitutiei Europene arata: ca "Conform principiului subsidiaritatii, in domeniile care nu se afla in competenta sa exclusiva Uniunea va actiona doar daca si in masura in care obiectivele respectivei actiuni nu pot fi atinse suficient de catre statele membre, fie la nivel central fie la nivel local, dar care pot fi atinse intr-o mai buna masura la nivelul Uniunii". Charta Europeana a Guvernarii Locale este un alt document european in care apare principiul subsidiaritatii, fiind adoptata sub auspiciile Consiliului Europei in 15 octombrie 1985. Aceasta Charta solicita partilor semnatare sa garanteze independenta politica, administrativa si financiara a autoritatilor locale. Mai solicita ca principiul auto-guvernarii locale sa fie recunoscut in legislatia interna. Prevederile de mai sus din cadrul legislatiei europene nu obliga nici un stat membru la acordarea de autonomii pe criterii etnice. Spania a acordat o autonomie largita pentru Catalonia si Tara Bascilor. Pe de alta parte Franta refuza sa ia in considerare principiul subsidiaritatii ca un argument pentru a acorda autonomie partii catalane care se afla sub autoritatea sa. La fel in Italia tendintele centrifuge ale Ligii Nordului - sustinute tot pe baza principiului subsidiaritatii - nu au dus la aparitia unor autonomii locale.

În mod evident comunitatile locale sînt alcatuite de cetatenii care locuiesc în zona data. Comunitatea locala este mentinuta de identitatea nascuta din apartenenta la localitatea respectiva si de comunitatea de interese legata de ea. Comunitatea locala este, de fapt, o comunitate autonoma, exercitîndu-si autonomia de fiecare data în baza principiului subsidiaritatii. În mod firesc o parte a atributiilor de autoritate publica ale "guvernului" comunitatii locale autonome sînt delegate de catre administratia centrala, cealalta parte însa, apare ca cerinta necesara îndeplinirii competentelor legate de gestionarea treburilor publice locale. Delegarea puterii si descentralizarea întotdeauna au fost si vor fi chestiuni politice delicate, mai ales într-o tara cu o putere statala atît de mult centralizata cum este statul national român. Puterea statala centralizata tinde sa perceapa initiativele de descentralizare ca atentate antistatale sau ca îngradirea si lezarea suveranitatii, si nu ca o conditie de baza a gestionarii mai eficiente, mai economice si mai centrate pe cetatean a treburilor publice.

Principiul subsidiaritatii are rol vital, deoarece prin intermediul sau ierarhiile atributiilor pot fi împartite în functie de competente si se poate realiza descentralizarea în mod dinamic, luînd în considerare toate detaliile particulare ale problemelor existente. Principiul subsidiaritatii este un principiu organizator desconstructiv, care înlesneste descompunerea în elemente a sistemelor administrative centralizate. Competentele organizate pe verticala sînt redistribuite pe orizontala pastrînd gradul de integrare al sistemului.

Majoritatea blocajelor, a tensiunilor si a crizelor periodice aparute în ultimii zece ani în procesul de reforma a administratiei publice se datoreaza tocmai lipsei aplicarii subsidiaritatii sau altfel spus a lipsei culturii si practicii de ajutorare.

TRATATUL DE LA MAASTRICHT

Elementele de noutate pe care le aduce Tratatul de la Maastricht sunt: în primul rând ideea de uniune politica vest-europeana, iar în al doilea rând introducerea unei monede comune europene cel mai târziu în 1999; la care se adauga drepturile civice europene , competentele noi ale Comunitatii Europene, intensificare protectiei comunitare a consumatorilor, etc

Unul dintre punctele cele mai delicate ale constructiei europene este, într-adevar, de a gasi cel mai bun criteriu de repartitie a competentelor întrediferitele niveluri de colectivitate - adica între institutiile comunitareeuropene si cele ale regiunilor care le compun. Criteriul este cel al subsidiaritatii, fara îndoiala. Tratatul de la Maastricht înscrie principiul subsidiaritatii mai întâi la articolul B din Dispozitiile comune, aratând

1. hotarârea statelor membre de a continua procesul de creare a unei Uniuni tot mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile sa fie luate cât mai aproape posibil de cetateni, conform principiului subsidiaritatii, iar apoi si mai ales la articolul 3 B din Tratatul Comunitatii Europene.

2. În domeniile ce nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine, conform principiului subsidiaritatii, decât daca si în masura în care obiectivele actiunii avute în vedere nu pot fi realizate suficient de statele membre si pot deci, datorita dimensiunilor sau efectelor actiunii avuta în vedere, sa fie mai bine realizate la nivel comunitar. Actiunea Comunitatii nu depaseste ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele tratatului.