Drept Procesual Civil

1. Abţinerea şi recuzarea.

Recuzarea este dreptul pe care-l au partile din proces de a solicita în cazurile strict determinate de lege, îndepartarea unuia sau a mai multor judecatori de la solutionarea unei anumite pricini.

Cazurile de recuzare sunt expres si limitativ prevazute de art.27 C.proc.civ., potrivit caruia, ,judecatorul poate fi recuzat :

1. când el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este sot, ruda sau afin, pâna la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;

2. când el este sot, ruda sau afin în linie directa ori în linie colaterala, pâna la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este

casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane;

3. când sotul în viata si nedespartit este ruda sau afin a uneia din parti pâna la al patrulea grad inclusiv, sau daca, fiind încetat din viata ori despartit, au ramas copii;

4. daca el, sotul sau rudele lor pâna la al patrulea grad inclusiv au o pricina

asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator;

5. daca între aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala în timp de 5 ani înaintea recuzarii;

6. daca este tutore sau curator al uneia dintre parti;

7. daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;

8. daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori altfel de

îndatoriri;

9. daca este vrajmasie între el, sotul sau una din rudele sale pâna la al patrulea grad inclusiv si una din parti, sotii sau rudele acestora pâna la gradul al treilea inclusiv.

Abtinerea consta în obligatia pe care o are judecatorul, care stie ca exista un motiv de recuzare în privinta sa, de a încunostinta pe presedintele instantei despre aceasta si de a se abtine de la judecarea pricinii (art.25 C.proc.civ.). Cu alte cuvinte, abtinerea este o autorecuzare.

Cazurile de abtinere sunt identice cu cele de recuzare reglementate de art.27 C.proc.civ.. De asemenea, abtinerea se solutioneaza potrivit normelor prevazute de art.30-32 C.proc.civ. pentru judecarea cererii de recuzare.

Competentă să se pronunţe asupra abţinerii sau recuzării este instanţa sesizată cu judecarea pricinii.În alcătuirea completului nu poate să intre şi cel recuzat.

Dacă datotiră abţinerii sau recuzării mai multor judecători, nu se poate alcătui completul de judecată, sau dacă priveşte pe toţi judecătorii instanţei, competentă este instanţa imediat superioară.

Recuzarea tuturor judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se judecă de o altă secţie a Înaltei Curţi.

La judecarea cererii de abţinere şi recuzare nu participă şi părţile, judecata făcându-se în camera de consiliu. Judecătorul în cauză va fi ascultat numai dacă este necesar.

Abţinerea este reglementată de norme imperative.

Recuzarea este reglementată de norme dispozitive, partea interesată având posibilitatea de a-l recuza sau nu pe judecător, în funţie de cum are încredere în imparţialitatea lui. . .

2. Actul jurisdicţional.

Actele jurisdicţionale: sunt acele acte realizate de judecător în îndeplinirea atribuţiilor sale jurisdicţionale, care privesc soluţionarea litigiului (ex.redactarea minutei, hotărârea judecătorească)

Actele jurisdictionale sunt considerate manifestari de vointa prin care un organ cu independenta functionala solutioneaza, cu putere de lucru judecat, dupa o procedura bazata pe principiul contradictorialitatii, litigii juridice, creând, modificând sau desfiintând drepturi si obligatii pentru parti precum si pentru organele de punere înexecutare.

Pornind de la acest înteles dat actelor jurisdictionale remarcam fara dificultate ca în sfera lui semantica se circumscrie specificul activitatii judecatorului.

Judecatorul însa, în activitatea sa, întocmeste sau pronunta acte care exced definitiei actului jurisdictional, îmbracând o natura mixta, ceea ce ne determina sa punctam cu claritate trasaturile actului jurisdictional:

a) orice act jurisdictional emana de la un judecator independent si care se supune numai legii;

b) activitatea de jurisdictie se desfasoara cu respectarea riguroasa a formelor si regulilor procedurale prestabilite de lege;

c) solutiile pronuntate de judecatori sunt date cu putere de lucru judecat (relativa sau absoluta), prin urmare asupra a ceea ce s-a judecat într-o cauza nu se mai poate reveni, odata ce hotarârea a ramas definitiva si irevocabila;

În concluzie, trebuie sa retinem ca toate actele care emana de la un judecator aflat în exercitiul funtiunii îmbarca un caracter jurisdictional, chiar daca unele dintre ele nu se încadreaza în definitia clasica data actului jurisdictional, îmbacând o natura mixta, fie administrativa, fie contractuala.

3. Acţiunea normelor de procedură civilă în spaţiu şi asupra persoanelor.

în spaţiu

Aplicarea în spatiu a normelor de drept procesual civil nu pune probleme pe plan intern, deoarece, prin unificarea legislativa, la nivelul întregii tari se aplica aceeasi lege. Asadar instanta româna aplica „lex fori” – legea tarii.

Aplicarea normelor dreptului procesual civil asupra persoanelor

Potrivit art.16 alin.1 din Constitutie, cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari, iar în art.2 alin.1 din Legea nr.304/2004 se prevede ca justitia se înfaptuieste în numele legii, este unica, impartiala si egala pentru toti. În acest sens sunt si prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.304/2004.

Principiul egalitatii se aplica si cetatenilor straini si apatrizilor.

4. Afirmarea unui drept şi interesul – condiţii de exerciţiu ale acţiunii civile.

Exerciţiul dreptului la acţiune este liber. Aceasta nu înseamnă că oricine poate exercita acţiunea, ci trebuie îndeplinite cumulative o serie de condiţii.

Condiţii de exerciţiu ale acţiunii civile:

- afirmarea unui drept subiectiv civil ce se cere a fi protejat;

- interesul urmărit prin punerea în mişcare a acţiunii;

- capacitatea procesuală;

- calitatea procesuală.

Dreptul

Deoarece acţiunea civilă este în corelaţie cu dreptul subiectiv, pentru declanşarea acţiunii civile se cere ca în primul rând să se afirme un drept subiectiv civil ce se cere a fi protejat, sau a unui interes legitim ce nu se poate realize decât pe calea justiţiei.(ex. materie de divorţ, filiaţie etc.)

Prin declanşarea acţiunii se are în vedere clarificarea incertitudinii ca privire la drept, verificarea dreptului efectuându-se prin dezbateri contradictorii în timpul judecăţii pe fond.

Dreptul subiectiv ce trebuie protejat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să fie recunoscut şi ocrotit de lege, să nu fie ilegal, imoral sau să contravină ordinii economice şi sociale;

b) să fie exercitat cu bună-credinţă (să nu fie exercitat abuziv)

c) să fie actual, deci să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.

Se poate intenta acţiune preventivă, hotărârea obţinută urmând a fi pusă în executare la împlinirea termenului.(de exemplu cererea pentru predarea unui imobil)

Dacă se invocă faptul că dreptul nu este actual, cererea va fi respinsă ca prematură, însă reclamantul va putea introduce o nouă cerere la împlinirea termenului sau a condiţiei.

Interesul

Prin interes înţelegem folosul practic pe care o parte îl urmăreşte punând în mişcare procedura judiciară pentru valorificarea dreptului subiectiv civil ce se cere protejat.

Interesul poate fi:

- material – de exemplu restituirea unui bun

- moral – de exemplu punerea sub interdicţie

Pentru ca interesul să constituie condiţie de exercitare a acţiunii civile trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

a) să fie născut şi actual – în acest caz reclamantul trebuie să justifice o încălcare a dreptului său material de către cel pe care-l cheamă în judecată.

b) interesul trebuie să fie legitim, să nu vină în contradicţie cu legea sau cu normele morale

c) interesul să fie personal – în folosul celui care recurge la forma procedurală. Această condiţie se cere şi atunci când forma procedurală permite şi altor persoane să acţioneze în numele titularului

d) interesul trebuie să fie direct – în sensul că o persoană nu poate apăra dreptul altei persoane.

Lipsa interesului sau a cerinţelor de mai sus duce la respingerea de către instanţă a acţiunii.

În cazul în care instanţa consideră că reclamantul nu justifică niciun interes, nu va dispune respinngerea cererii înainte ca excepţia lipsei de interes să fie pusă în discuţia părţilor pentru ca reclamantul să se poată apăra.

5.Calitatea procesuală.