Toate documentele din domeniul Religie - pagina 27 din 54

Paza Gândurilor

Paza gândurilor Introducere Am ales această temă deoarece consider că paza gândurilor reprezintă primul pas în tentativa noastră de despătimire, de curățire a inimii. Printr-o atentă supraveghere a gândurilor care se ivesc în mintea noastră, ori de la diavol, ori de la noi înșine, putem avea o perspectivă bună... citește mai departe

13 pagini 6 puncte Extras Preview

Iconomia

I. Argument ,,Primeşte acest Dar e mare preţ şi îl păstrează până la a doua venire, când Hristos îl va cere de la tine!” Acestea sunt cuvintele pe care noul hirotonit întru preot le aude de la arhiereul său în primele clipe ale preoţiei sale. Acum, arhiereul înmânează proaspătului preot Trupul Mântuitorului, el... citește mai departe

64 pagini 10 puncte Cuprins Extras Preview

Prezența și Lucrarea Persoanei Tatălui în Dumnezeiasca Liturghie a Celui între Sfinți Părintelui Nostru Ioan Gură de Aur

I: Împărţirea Sfintei Liturghii Atunci când analizăm Sfânta Liturghie o împărţim generic în 2 părţi – Liturghia catehumenilor şi Liturghia credincioşilor. Principalele momente ale Sfintei Liturghii sunt: Ectenia mare şi cântările antifonice Lecturile biblice Ectenia întreită şi rugăciunile pentru catehumeni şi... citește mai departe

12 pagini Gratis Extras Preview

Dumnezeu - treimea sau cel care-l formează duhovnicește pe om

1. Prezenţa lui Dumnezeu în lume Aspectele pe care încercăm noi să le punem în valoare ţin de realitatea iubitoare a Sa, de concretul manifetărilor Sale pentru noi oamenii ca de altfel pentru întregul univers. În demersul nostru pornim tot de la Scriptură şi Tradiţie. Astfel, câteva locuri biblice ni se par a fi... citește mai departe

9 pagini Gratis Cuprins Extras Preview

Natură și har, har și libertate după învățătura ortodoxă

Introducere Potrivit învăţăturii creştine, opera mântuitoare săvârşită de Hristos se continuă în viaţa Bisericii şi în lume prin lucrarea tainică a Sfântului Duh. Întruparea Mântuitorului şi Cincizecimea sunt două evenimente de strictă importanţă în istoria mântuirii, iar legătura dintre ele are ca bază... citește mai departe

21 pagini 9 puncte Cuprins Extras Preview

Teologia ca Știință

Introducere ,,Ştiinţa ia o lacrimă de mamă si o defineşte în termenii structurii ei fizice: atâta apă, atâta sare etc.; dar este oare aceasta definiţia exactă a unei lacrimi ? Religia spune că există şi alte realităţi, idei, valori, sensuri, care folosesc drept vehicul structura fizică a acestei lumi. Deci, pentru... citește mai departe

13 pagini 6 puncte Extras Preview

Steaua de la Bethleem

Introducere De secole, încă de la Naşterea Mântuitorului, cercetătorii se întreabă dacă Steaua de la Bethleem care i-a călăuzit pe magi spre locul naşterii lui Iisus a fost un miracol sau un fenomen astronomic obişnuit. Apriga dezbatere nu s-a încheiat nici în ziua de astăzi. Misterul acesta al Stelei de la... citește mai departe

15 pagini 6 puncte Cuprins Extras Preview

Misiunea creștină și monahismul

Introducere Înainte de a începe tratarea unui astfel de subiect, precum şi a punctele de vedere ce se impun a fi menţionate, am considerat necesar a se preciza în câteva cuvinte motivaţia care susţine ca fiind de o stringenţă necesară punerea într-o lumină neajustată a principiilor misionare ce ar trebui să fie... citește mai departe

24 pagini 9 puncte Cuprins Extras Preview

Hermeneutică și Cunoașterea Teologică

Preliminarii Hermeneutica este un proces, dar şi o filosofie cu regulile ei, prin care se descriu metodele de înţelegere a mesajului unui text. Hermeneutica este o rafinare a analizei exegetice, nu este departe de ea, are aceeaşi temelie, dar merge mai departe. De foarte multe ori, înţelegerea şi mai ales... citește mai departe

16 pagini 8 puncte Cuprins Extras Preview

Configurația confesională, etnică și culturală a creștinilor din România

Introducere Am ales această temă, deoarece este o temă cu rezonanţă mare, care ar putea trezi la viaţă dorinţa de afirmare a ortodoxismului faţă de alte confesiuni creştine recunoscute în România în momentul de faţă. Vom face distincţie clară între ce înseamnă o confesiune, o sectă şi o mişcare şi vom vedea care... citește mai departe

33 pagini 9 puncte Cuprins Extras Preview

Rolul Cultural al Cercetării

Introducere De-a lungul timpului, cultura şi-a spus cuvântul în cele mai multe situaţii nefaste ale unei societăţi. Altfel spus, cultura a ajutat la edificarea şi unitatea societăţii respective, făcând ca ea să prospere sau măcar să iasă din situaţiile grele care s-au abătut asupra ei. De multe ori, cultura unei... citește mai departe

20 pagini 7 puncte Cuprins Extras Preview

Giulgiul din Torino

Introducere De câteva secole, Giulgiul de la Torino constituie obiectul unor aprinse controverse. Mulţi credincioşi susţin că ar fi pânza în care a fost învelit Mântuitorul când a fost coborât de pe cruce. Dimpotrivă, scepticii susţin contrariul şi afirmă că ar fi un fals rafinat. Vom vedea pe parcurul expunerii... citește mai departe

17 pagini 7 puncte Cuprins Extras Preview

Diaspora și misiunea creștină

Introducere Începând cu secolul al XX-lea, Ortodoxia nu se mai rasfrânge la spaţiul oriental şi sud-european, ci a devenit ecumenică şi sub aspect geografic, având comunităţi eclesiale şi în alte zone, precum: Europa Occidentală, America de Nord şi America de Sud, Africa, Australia, etc, acestea formând astăzi ceea... citește mai departe

28 pagini 9 puncte Cuprins Extras Preview

Receptarea învățăturii palamite ca energie necreată și experiența ei în viață bisericească din Țările Române în secolele XIV-XVIII

dumnezeiesc-aspecte epistemologice Revelaţia lui Dumnezeu-Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, ocupă centralitatea întregii teologii a Bisericii. De altfel, teologia, în gîndirea patristică reprezintă tocmai transpunerea acestei Revelaţii Trinitare ca experienţă şi trăire atât în viaţa comunitară a Bisericii cât şi... citește mai departe

77 pagini 10 puncte Extras Preview

Educația copiilor la Sfântul Ioan Gură de Aur

Introducere Prin lucrarea de faţă “Educaţia copiilor la Sfântul Ioan Gură de Aur” am urmărit aprofundarea cunoştinţelor despre Sfântului Ioan Gură de Aur, luminătorul şi dascălul lumii, stâlpul şi întărirea Bisericii, propovăduitorul pocăinţei şi învăţăturile primite de la acesta privind modul de educare a... citește mai departe

83 pagini 14 puncte Cuprins Extras

Ipostaze ale răului din perspectivă filosofiei religiei

Introducere “Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” Biblia în 1 Petru 5:8. Prin lucrarea de licenţă cu titlul ales de mine “Ipostaze ale răului din perspectiva filosofiei religiei” am urmărit dezbaterea unui subiect... citește mai departe

64 pagini 10 puncte Cuprins Extras

Rugăciunea domnească în exegeză biblică și patristică

RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ ÎN EXEGEZA BIBLICĂ ŞI PATRISTICĂ. PRELIMINARII „Omenirea întreagă are nevoie de iertarea păcatelor astfel că prezenţa acestei cereri în actul de rugăciune al omului către Dumnezeu este o condiţie sine qua non în iconomia mântuirii.” Lucrarea de disertaţie, cu tema aleasă de mine, “Rugăciunea... citește mai departe

77 pagini 14 puncte Cuprins Extras

Educația Religioasă în Învățământul Preprimar și Primar

EDUCAŢIA RELIGIOASĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREPRIMAR ŞI PRIMAR Educaţia religioasă trebuie asigurată copilului din primii ani de viaţă: "Dacă nu plouă primăvara, degeaba va ploua mai târziu" (Vasile Băncilă, "Iniţierea religioasă a copilului", p. 21). Nu religia, ci lipsa acesteia este o viaţă artificială pentru copil,... citește mai departe

9 pagini 7 puncte Extras Preview

Problema credinței la personajele lui Agârbiceanu din romanele - Legea minții și Licean odinioară

Problema credinţei la personajele lui Agârbiceanu din romanele: Legea minţii şi Licean odinioară Ion Agârbiceanu: Date biografice Ion Agârbiceanu s-a născut în comuna Cenade la data de 12 septembrie 1882, pe teritoriul judeţului Alba. Satul este poziţionat într-un ţinut deluros, cu multe păduri, iar după... citește mai departe

13 pagini Gratis Extras Preview

Iertarea în Viziunea Evangheliei După Matei

I. Introducere Într-o vreme când relaţia între stăpân şi slugă stabilea distanţe ameninţătoare, când între om şi om se cunoştea şi aprecia pre puţin sentimentul de milă, de dragoste şi de bunătate, sau chiar deloc; când mentalitatea generală era de a acapara, de a strivi şi înfrânge orice tendinţă de egalitate şi... citește mai departe

20 pagini 8 puncte Cuprins Extras Preview

Alexandru Ioan Cuza și reformele sale bisericești - evaluare din perspectivă istorică și teologică

Introducere Personalitate remarcabilă a istoriei românilor, Alexandru Ioan Cuza şi-a legat indisolubil numele de Unirea Principatelor, act care a marcat procesul de constituire a României moderne. Ales Domnitor al Moldovei şi Munteniei, unite prin persoana sa, Alexandru Ioan Cuza a iniţiat, în timpul scurtei sale... citește mai departe

66 pagini 14 puncte Cuprins Extras Preview

Ortodoxismul lui Nae Ionescu

În spaţiul culturii şi spiritualităţii româneşti, Nae Ionescu reprezintă fără îndoială un reper ilustru şi antologic. Gândirea lui a putut să influenţeze o întreagă generaţie într-un mod atât de puternic încât apariţia lui în istoria noastră a putut fi catalogată de urmaşii săi drept providenţială. Într-adevăr, el a... citește mai departe

8 pagini Gratis Extras Preview

Dragostea Trinitariană

Nu trei dumnezei ci trei persoane divine care sunt una în natură (aceiași substanță sau esență) caracter sau scopuri, coexistă din eternitate toate trei- și nu va fi un timp când ele vor înceta să existe împreună. Fiecare are roluri și poziții diferite în dumnezeire, reație, răscumpărare și administrarea cu dragoste... citește mai departe

8 pagini 5 puncte Extras Preview

Predică la Duminica dregătorului bogat

Iubiti frati si surori intru Domnul, Cuvintele evangheliei rostite astazi, pentru unii dintre dumneavoastra, cu siguranta, par a se repeta. Motivul e unul simplu, pericopa evanghelica a acestei duminici e o paralela apropiata a celei din duminica a XII-a dupa Rusalii (Mt. 19, 16-26). Intrebarea care se naste in... citește mai departe

5 pagini 6 puncte Extras Preview

Milenarismul

În sens larg, hiliasmul este o erezie a primelor veacuri creştine, care susţine că lumea zdruncinată şi imperfectă de după căderea în păcat va fi ridicată de Hristos la starea edenică, când va împărăţi cu ei o mie de ani. Aşadar, originea milenarismului este foarte veche. Îl aflăm în timpurile dinaintea venirii... citește mai departe

8 pagini 7 puncte Extras Preview