Toate documentele din domeniul Psihologie - pagina 66 din 115

Inteligența la delfini

Inteligenţa este facultatea de a descoperi proprietăţile obiectelor şi fenomenelor înconjurătoare, cât şi a relaţiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme noi. Inteligenţa unui sistem nu este definită de modul în care este el alcătuit, ci prin modul în care se comportă. În psihologie,... citește mai departe

4 pagini 5 puncte Extras Preview

Ghestaltismul

Citind “Istoria psihologiei” de Mihai I. Mihai, am descoperit faptul ca, inafara de cele patru curente importante din istoria psihologiei, Psihanaliza, Behaviorismul, Activismul si Umanismul, mai exista numeroase alte “subcurente” daca le putem numi astfel. Dintre acestea, cel care mi s-a parut cel mai interesant,... citește mai departe

5 pagini 5 puncte Extras Preview

Studiu de caz - consiliere psihologică

Gabriel C. are13 ani şi s-a mutat recent, cu mama şi cele două surori ale lui, în oraşul Galaţi. Părinţii au divorţat, tata rămânând în Constanţa (oraşul natal). De cele mai multe ori, după orele de şcoală, Gabriel ajunge să se bată cu ceilalţi colegi şi să fie trimis de multe ori la director pentru conduită... citește mai departe

5 pagini 7 puncte Extras Preview

Teorii Comportamentale

Una dintre cele mai importante sarcini ale asistenţei sociale ca teorie este de a analiza formele şi metodele delucru cu beneficiarii, de a elabora tehnicile eficiente de rezolvare aproblemelor. Orice acţiune întreprinsă de asistentul social în contextul activităţii sale profesioniste e de neconceput fără... citește mai departe

6 pagini 8 puncte Extras Preview

Noi Direcții ale Psihodiagnosticului și Evaluării Clinice

Psigodiagnosticul denotă o activitate de cunoaştere şi se referă în mod specific la cunoaşterea factorilor psihologici ai subiectului uman, cu relevanţă pentru sănătate şi boală. Evaluarea clinică reprezintă procesul prin intermediul căruia psihologul clinician obţine informaţii relevante despre starea psihică a... citește mai departe

15 pagini 7 puncte Extras Preview

Psihologie cognitivă

CURS 1 CONSTITUIREA STIINTELOR COGNITIVE Tematic, psihologia cognitiva se refera la modul, la studiul modului in care individul uman prelucreaza informatiile. Omul are o componenta comportamentala (ce face); o componenta biologica (ce anume se intampla in organism); o componenta cognitiva (informatiile... citește mai departe

38 pagini Gratis Cuprins Extras Preview

Formele Limbajului

Preocuparea pentru studiul limbii s-a nascut din antichitate, concretizandu-se sub forma unor lucrari de gramatica, alcatuite de indieni in sec. V-VI i.e.n. Abia in sec. XIX lingvistica se constituie ca stiinta autonoma. Schimbul de informatii, in care se afla esenta comunicarii, se realizeaza prin limbaj. Henri... citește mai departe

6 pagini 6 puncte Extras Preview

Combaterea Stresului prin Masaj și Tehnici Complementare Kinetoterapie

I. INTRODUCERE I.1 MOTIVAREA ALEGERII TEMEI Sentimentul reuşitei în viaţă depinde mult de fiecare dintre noi, de propriul simţ al valorilor, al obiectivelor ce trebuiesc urmărite. Mai multe “drumuri duc la Roma”, dar ceea ce pentru unii este o reuşită, pentru alţii nu e! Când reacţia la stres este... citește mai departe

72 pagini 9 puncte Cuprins Extras Preview

Atenția la școlari - o abordare experimentală din perspectiva structural-genetică

I. INTRODUCERE Suntem de părere că orice cercetare experimentală concretă porneşte de la un proces de observare, dublat de studiul bibliografic corespunzător. Importanţa pe care o are observaţia ca etapă a cercetării experimentale o subliniază şi Jean Piaget într-un interviu. El precizează că, pornind de la... citește mai departe

12 pagini 7 puncte Extras Preview

Imaginea de sine

Partea I: Punerea problemei Suntem de părere că orice cercetare experimentală concretă porneşte de la un proces de observare, dublat de studiul bibliografic corespunzător. Importanţa pe care o are observaţia ca etapă a cercetării experimentale o subliniază şi Jean Piaget într-un interviu. El precizează că, pornind... citește mai departe

14 pagini 6 puncte Extras Preview

Dinamica Proceselor de Reflectare Raționala în Plan Ontogenetic

Adesea in incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica fiinta dotata cu gandire si limbaj ( " homo cogitarius", "homo loguens").Cele doua fenomene psihice puse in discutie ( dar nu numai ele, desigur), constituie din timpuri stravechi, emblema omului, fiind specifice acestuia si deosebindu-se astfel,... citește mai departe

13 pagini 9 puncte Extras Preview

Bazele Teoretice și Aplicative ale Psihologiei

1. Momente cruciale în evoluţia psihologiei. - Introspecţionismul. - Introspecţionismul – curent ce îşi poartă numele de la metoda de investigaţie considerată de bază şi anume introspecţia; acest curent a fost în special promovat de şcoala de Psihologie de la Wurzburg, reprezentată de Oswald Kulpe, Narziss Ach,... citește mai departe

19 pagini 7 puncte Extras Preview

Tulburări ale comportamentului alimentar - bulimia și anorexia

1. Problematica ştiinţifică abordată Lucrarea de faţa vizează tulburările alimentare (bulimia şi anorexia), axându-se mai ales pe sublinierea cauzelor, modului de manifestare şi efectelor pe care acestea le produc atât la nivel individual cât şi la nivel social. Scopul acestei lucrări este de a identifica cauzele... citește mai departe

13 pagini 7 puncte Extras Preview

Creșterea performanței profesionale prin tehnici de coaching

Coaching-ul are o practica de mai bine de 2000 de ani, pe atunci Socrate a denumit aceasta maieutica - reprezinta modalitatea de a pune intrebari intelepte in asa fel incat raspunsul sa apara chiar de la cel care pune intrebarea. Socrate, prin celebrele discutii purtate cu discipolii sai, este considerat parintele... citește mai departe

4 pagini 7 puncte Extras Preview

Prevenția dependenței de internet în rândul copiilor

Invatatorii de la Scoala Generala nr.3 din Cluj-Napoca au observat la elevii din clasele I-IV o serie de comportamente ingrijoratoare : nu mai socializeaza in recreatii, prezinta comportamente agresive in timpul jocului, folosesc limbajul specific unor programme de internet. Conducerea scolii a considerat de... citește mai departe

9 pagini 7 puncte Extras Preview

Schizofrenia - Caracteristici și Etiologie

Cu toate progresele realizate în ultimii ani în descifrarea mecanismelor etiopatogenice şi terapeutice, schizofrenia rămâne în continuare cea mai enigmatică şi dramatică boală cu care se confruntă psihiatria. Rezultatele cercetărilor realizate prin dezvoltarea tehnicilor imagisticii cerebrale, extinderea studiilor... citește mai departe

11 pagini 7 puncte Extras Preview

Demența

Definirea conceptului. Demenţa reprezintă tulburarea mentală caracterizată prin dezvoltarea unor deficite cognitive multiple care includ deteriorarea memoriei şi cel puţin una dintre următoarele perturbări cognitive: afazie, apraxie, agnozie ori o perturbare în funcţia de execuţie. Caracterizată printr-o evoluţie... citește mai departe

9 pagini 7 puncte Extras Preview

Anxietate și angoasă

De regulă, anxietatea şi angoasa sunt aspecte care se discută în acelaşi cadru tematic, fără a se face diferenţă între ele. Acest fapt creează adesea ambiguităţi sau chiar confuzii. Este greu să se realizeze o distincţie între angoasă şi anxietate. Engleza nu cunoaşte decât termenul de anxiety, iar germana pe cel... citește mai departe

8 pagini 6 puncte Extras Preview

Mediul psihosocial și sănătatea - stresul și sănătatea

Sănătatea şi condiţiile menţinerii ei constituie una din problemele centrale ale psihologiei sociale, în masura în care această stare a membrilor societăţii influenţează în mod esenţial raporturile interpersonale, activitatea în cadrul grupurilor şi organizaţiilor sociale, performanţele obţinute de către acesta,... citește mai departe

16 pagini 8 puncte Extras Preview

Despre Transplantul de Organe din Punct de Vedere Ortodox

Suferinţa este o realitate pe care nu o putem nega, nu o putem sub¬aprecia şi nici nu o putem înlătura lăsând impresia că nu o luăm în seamă, după cum nu rezolvăm cauza şi faptul concret al suferinţei, teoretizând cu privire la ea. De multe ori suferinţa este mai grea decât moartea fizică. De aceea Biserica se roagă... citește mai departe

12 pagini 7 puncte Extras Preview

Dinamica grupului

I. GRUPUL ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ Cursul îşi propune să prezinte rolul grupului în viaţa socială, în procesul de dezvoltare a persoanei şi în formarea personalului. Vor fi identificate cele mai importante tipuri de grupuri psihosociale: grup mic (restrâns), grup primar - grup secundar (organizaţie), grupare,... citește mai departe

65 pagini Gratis Extras Preview

Furia

La ce bun emoţiile- La ce bun sentimentele- De câte ori nu aţi avut impresia că furia, frica, invidia, tristeţea v-au împiedicat să stabiliţi contacte normale cu cei din jur, să obţineţi un post mai bun sau un salariu mai mare, să treceţi mai uşor peste inerentele supărări şi necazuri- Şi de câte ori oare fericirea,... citește mai departe

5 pagini 6 puncte Extras Preview

Cercetarea în psihologia clinică și socială

În psihologia socială se utilizează trei categorii de metode de cercetare, în funcţie de aria de investigaţie: Ancheta pe eşantion – când cercetarea se face într-un cadru larg, pe o populaţie numeroasă. Studiul de teren – când cercetarea se doreşte să capete adâncime şi cadrul se reduce la un spaţiu social... citește mai departe

57 pagini Gratis Extras

Motivația Învățării la Școlarul Mic

Introducere Motivaţia reprezintă un proces psihic important pentru că ea impulsionează, declanşează acţiunea, iar acţiunea prin intermediul conexiunii inverse influenţează însăşi baza motivaţională şi dinamica ei. Motivaţia este o sursă de activitate şi de aceea este considerată “motorul” personalităţii. Acest... citește mai departe

77 pagini 11 puncte Cuprins Extras Preview

Psihosociologia Conducerii

STRUCTURA ORGANIZAŢIONALĂ A SOCIETĂŢII 1. Conceptul de structură organizaţională 2. Niveluri organizaţionale 3. Clasificarea structurilor organizaţionale O organizaţie apare atunci când sunt îndeplinite cel puţin două condiţii: 1) există persoane capabile să comunice între ele; 2) doresc să contribuie, prin... citește mai departe

39 pagini Gratis Extras Preview